Anunțul surpriză făcut de VICTOR PONTA în privința DNA

Anunțul surpriză făcut de VICTOR PONTA în privința DNA
Premierul a făcut un anunț spectaculos în privința instituției conduse de Codruța Kovesi.
"Ca urmare a comunicatului DNA cu privire la alocarea bugetului instituției pentru 2015, ministrul Darius Vâlcov a făcut câteva precizări pe care le reiau aici: Bugetul Ministerului Public va crește în 2015, nu va scădea (!), iar solicitările primite cu privire la bugetul DNA și DIICOT au fost primite, vor fi luate în calcul și se vor înregistra creșteri și la aceste instituții", scrie premierul Victor Ponta pe Facebook.
"Iată mai jos precizările de la finanțe:
Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 crește, nu scade, acesta fiind de 707,88 milioane lei, adică în creștere cu 19,29 milioane lei față de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014. Mai mult, Ministerul Finanțelor Publice a primit solicitările privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public, a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public și, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creșteri.
1. Pe site-ul Ministerului Finantelor Publice a fost postată pentru consultare, în data de 12.12.2014, sinteza bugetelor ordonatorilor principali de credite, filele distincte de buget pentru instituțiile aflate în subordinea acestora urmând a fi anexate proiectului de lege privind bugetul de stat pentru anul 2015, care va fi aprobat de Guvernul României și trimis Parlamentului spre dezbatere.
2. Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 este 707,88 milioane lei, în creștere cu 19,29 milioane lei fața de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014. Pe parcursul anului 2014, conform legii bugetului de stat pentru anul 2014, la bugetul total al Ministerului Public s-a adăugat la cheltuielile de personal suma de 323 milioane, reprezentând plată de titluri executorii pentru personalul bugetar din cadrul Ministerului Public. Facem mențiunea că pe parcursul anului 2015, conform legii, bugetul Ministerului Public va fi suplimentat cu titluri executorii care vor fi plătite pe parcursul acestui an.
De asemenea, facem urmatoarele precizări cu privire la bugetul Ministerului Public pentru anul 2015: cheltuielile pentru investitii au crescut cu 39,48% fata de 2014, de la 14,22 milioane la 19,84 milioane; cheltuielile pentru bunuri servicii s-au diminuat cu 1,03% de la 70,72 milioane la 70 milioane lei; cheltuielile cu fonduri europene nerambursabile au crescut cu 41,72% de la 1,09 milioane la 1,54 milioane lei.
3. Menționam că Ministerul Finantelor Publice a primit solicitările privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public și a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public și, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creșteri.
Având în vedere importanța bunei funcționări a DNA și a DIICOT, interesul Ministerului Finanțelor Publice de a asigura resursele necesare acestor instituții, precum și pentru o informare publică transparenă și clarificarea tutoror aspectelor, ministrul delegat pentru Buget va avea pe parcursul zilei de 12.12.2014 o întâlnire cu conducerea Ministerului Justiției și Ministerului Public".
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























