Actual· 3 min citire

Angajări masive în Ministerul de Interne. 6.300 de persoane vor fi încadrate în 2019

Angajări masive în Ministerul de Interne. 6.300 de persoane vor fi încadrate în 2019

Angajări masive în Ministerul de Interne. 6.300 de persoane vor fi încadrate în 2019

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 feb. 2019, 20:32

În Ministerul de Interne vor fi încadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din școlile de agenți și de subofițeri și peste 600 fiind ofițeri absolvenți ai Academiei de Poliție.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni că, în acest an, în MAI vor fi încadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din școlile de agenți și de subofițeri și peste 600 fiind ofițeri absolvenți ai Academiei de Poliție, ceea ce presupune și o alocare de 61,5 milioane de lei.

"În anul 2019, continuăm politica de reducere a deficitului de personal și aici fac precizarea că, în acest an, vom încadra peste 6.300 de oameni, aproximativ 5.700 de persoane care vor veni dinspre școlile de agenți și de subofițeri și peste 600 de ofițeri absolvenți ai Academiei de Poliție, ceea ce presupune și un fond în valoare de 61,5 milioane de lei. În plus, încadrare din sursă externă pentru cele 1.871 de posturi pentru care a fost aprobată deblocarea prin memorandum. (...) Continuăm, de asemenea, demersurile pentru creșterea gradului de dotare cu mijloace de protecție specifice și asigurarea muniției pentru misiuni și antrenament, obiectiv pentru care propunem alocarea de fonduri de 105 milioane de lei. În zona operativă, avem 72.000 de persoane pentru care este nevoie de schimbarea armamentului care are un grad de uzură ridicat și constituie în acest moment, spun eu, deja un pericol. În concluzie, înzestrarea în acest domeniu, dar și echiparea cu mijloace de protecție pentru angajații ministerului este o responsabilitate foarte importantă pentru noi", a spus Dan, la dezbaterile pe buget din comisiile parlamentare reunite pentru apărare.

Ea a adăugat că pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin MAI pe parcursul deținerii de către România a Președinției Consiliului UE, inclusiv în zona de asigurare a securității celor peste 200 de evenimente care au loc în țara noastră în această perioadă, s-a estimat că este nevoie de aproximativ 19,5 milioane de lei.

"O altă prioritate despre care vreau să vorbesc rămâne îmbunătățirea condițiilor de muncă și a centrelor de pregătire a angajaților, sens în care vom continua lucrările de consolidare și reabilitare a sediilor unităților ministerului, inclusiv în zona deservită de instituțiile prefectului și, practic, pentru aceste investiții am propus suma de 127 de milioane de lei, din care pentru instituțiile prefectului 6,1 milioane de lei. Continuăm în acest an procesul de înnoire a parcului auto, vrem în plus să introducem un nou concept de autospecială de patrulare care asigură protecția polițiștilor, prin delimitarea zonei în care aceștia stau de zona destinată persoanelor reținute, care de multe ori au manifestări violente. Avem în derulare un proiect pilot în București, însă vrem să mergem mai departe cu acest proiect prin achiziția a 2.000 de autospeciale de acest tip și pentru acest obiectiv avem alocată o sumă de 80 de milioane de lei din venituri proprii", a menționat ministrul.

Comisiile de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Afacerilor Interne, cu 21 voturi "pentru", cinci "împotrivă" și două abțineri.

Potrivit proiectului de buget pe 2019 transmis Parlamentului de Guvern, bugetul propus pentru MAI este de 18.467.209.000 de lei, cu 21,50% mai mare față de cel de anul trecut. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News