Actual· 2 min citire

Ana Maria Pătru, despăgubiri de 200 de mii de euro de la instituția pe care a condus-o - Fosta șefă AEP își poate recupera salariul și sporurile aferente

Ana Maria Pătru

Ana Maria Pătru

Publicat30 apr. 2021, 12:44
Actualizat30 apr. 2021, 12:47

Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente ar putea primi daune de 200 de mii de euro de la instituția pe care a condus-o. Instanța i-a dat câștig de cauză într-un proces, deși Pătru este cea care a demisionat de la AEP. Decizia nu este una definitivă.

Ana Maria Pătru a demisionat de la șefia AEP în 2016, după ce a fost acuzată de fapte de corupție. Anul trecut, fost achitată definitiv miercuri de Curtea de Apel București, în dosarul în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influență și spălarea banilor, fiind acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câștigarea unor contracte din bani publici.

După decizia de achitare, Ana Maria Pătru, s-a îndreptat într-un proces la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, împotriva Autorității Electorale Permanente, în care a solicitat drepturile bănești în calitate de președinte AEP pentru intervalul noiembrie 2016 – mai 2020, dar și pe cele în calitate de consilier parlamentar pentru intervalul mai 2020 – octombrie 2020.

Judecătorii au decis că Ana Maria Pătru are dreptul la veniturile pe care nu le-a încasat în ultimii trei ani și jumătate în calitate de președintă a instituției.

„Solutia pe scurt: Admite in parte cererea de chemare in judecata astfel cum a fost completata. Admite exceptia de nelegalitate a Ordinului nr. 425/16.11.2016 al presedintelui AEP. Constata nelegalitatea Ordinului nr. 425/16.11.2016 al presedintelui AEP. Respinge ca inadmisibil capatul 2 din cererea completatoare avand ca obiect exceptia de nulitate absoluta a demisiei. Obliga parata la plata catre reclamanta a drepturilor salariale cuvenite, astfel: -pentru perioada 16.11.2016-13.05.2020, drepturile salariale cuvenite în calitate de Președinte al Autorității Electorale Permanente, actualizate funcție de rata inflației și cu dobânda legală, de la scadență și până la plata integrală: salariul de baza si sporurile aferente functiei, indemnizațiile pentru concediul legal de odihnă si contravaloarea tichetelor de vacanță; -pentru perioada 14.05.2020 -07.10.2020, drepturile salariale cuvenite în calitate de consilier parlamentar în cadrul Filialei Sus-Vest Oltenia, actualizate funcție de rata inflației și cu dobânda legală, de la scadență și până la plata integrală: salariul de baza si sporurile aferente functiei, indemnizațiile pentru concediul legal de odihnă si contravaloarea tichetelor de vacanță. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucuresti- Sectia a-II-a Contencios Administrativ si Fiscal. Pronunțată azi, 28.04.2021, prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei”, arată minuta instanței.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News