Hezbollah a anunțat sâmbătă moartea unui al doilea comandant de-al său în atacul aerian israelian de vineri în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, transmit agențiile străine.
Mișcarea șiită libaneză a afirmat că Ahmed Mahmoud Wahbi condusese până la începutul acestui an operațiunile militare ale unității de elită Radwan în sprijinul Hamas.
Potrivit Hezbollah, în atacul israelian de vineri au fost uciși 15 dintre combatanții săi, dintre care cel mai important era șeful unității Radwan, Ibrahim Aqil.
Mișcarea șiită libaneză a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanți, Ibrahim Aqil.
Puțin mai devreme, un purtător de cuvânt al armatei israeliene declara că 'avioane de luptă ale armatei aerului au efectuat o lovitură țintită (...) eliminându-l pe Ibrahim Aqil, șeful unității operațiunilor Hezbollah, comandantul unității Radwan'.
La rândul său, Ministerul libanez al Sănătății anunța că 14 persoane au murit și 66 erau rănite, dar că echipele de salvare se așteptau ca numărul victimelor să crească după atacul care a provocat prăbușirea a două imobile într-o zonă dens populată, potrivit apărării civile.
Atacul israelian a avut loc la câteva zile după operațiunea spectaculoasă atribuită de asemenea Israelului în care au fost detonate de la distanță mii de pagere și stații de emisie-recepție ale Hezbollah, provocând cel puțin 37 de morți, printre care doi copii, și peste 3.500 de răniți.
Cazul pagerelor din Liban: Ce „șanse” sunt să ne explodeze telefoanele mobile? Fizicianul Cristian Presură lămurește situația