Statul român a mai pierdut la CEDO un proces
21 decembrie 2006 17:34:21
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), s-a pronunţat, joi, în cauza "Pop împotriva României", dând dreptate reclamantului, după ce a constatat că statul român a încălcat articolul 1 din Protocolul 1 Adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, privind dreptul la proprietate.
Dreptul la proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 3.992 de metri pătraţi a fost hotărât prin decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă, însă decizia a fost atacată în instanţă de către un terţ, care primise drept de proprietate pe o suprafaţa care se suprapunea parţial cu cea acordată reclamantului, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis, joi, agenţiei NewsIn.
Deoarece a primit doar suprafaţa de teren care se suprapunea cu cea a terţului, adică 972 de metri pătraţi, reclamantul s-a plâns Curţii de la Strasbourg, care a decis ca acesta să fie pus în posesia întregului teren, mai puţin această suprafaţa pe care a refuzat-o.
Guvernul român a fost găsit vinovat pentru că nu a întreprins toate demersurile necesare pentru a-l pune în posesie pe reclamant şi nici că a încercat să îi ofere acestuia o suprafaţa de teren echivalentă.
În consecinţă, statul român a fost obligat să îi platească reclamantului daune morale în valoare de 15.000 de euro şi să-l pună imediat în posesia suprafeţei de teren decise prin hotărâre judecătorească, mai puţin porţiunea de 972 de m pătraţi pe care a refuz
Citește și:
- 06:59 - Liderul unei grupări religioase din Cluj, arestat pentru că ar fi agresat cel puțin patru minore. Cum acționa bărbatul
- 23:36 - Kelemen Hunor: „Nu putem doborî nicio dronă, deși intră peste noi”
- 23:32 - Kelemen Hunor, avertisment dur: „Dacă îl alegi pe Tomac, îl alegi pe Băsescu. Acest guvern este o invenție românească, un monstru când aprinzi lumina”
- 23:07 - Incendiu în apropierea unei pensiuni din Sulina. Pompierii au intervenit cu ambarcațiuni pentru stingerea focului
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














