Piatra de temelie la Casa Poporului, clădirea-gigant din inima Capitalei, a fost pusă de Nicolae Ceaușescu în urmă cu 30 de ani, pe 25 iunie 1984. Pentru ridicarea fortăreței dictatorului au lucrat la foc continuu circa 20.000 de oameni.
Anca Petrescu, arhitecta care a proiectat Casa Poporului și care s-a stins din viață anul trecut, a povestit, pentru ziarul Adevărul, în primăvara anului 2013, că ridicarea unui monument strategic nu a fost pe deplin ideea lui Nicoale Ceaușescu, scrie turismistoric.ro.
Încă de pe vremea lui Carol al ll-lea se discuta în cercurile importante ale României despre o astfel de construcție, fără a fi botezată Casa Poporului. Abia după cutremurul devastator din anul 1977 a început să încolțească în mintea dictatorului ideea unui asemenea edificiu. Așa a ajuns Nicoalae Ceaușescu să organizeze un concurs la care au participat 17 colective de arhitecți, care mai de care mai talentați.
În iarna anului 1982, a avut loc ultima etapă a concursului, iar dintre toate proiectele prezentate atunci, unul singur l-a impresionat pe conducător, cel creat de către Anca Petrescu, care la acea vreme avea o temă interesantă de licență: dealul pe care urma să fie construită Casa Poporului.
Anca Petrescu a câștigat concursul și la scurt timp au început și lucrările de ridicare a construcției mamut. Însă, inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii (n.r. Casa Poporului) și a Bulevardului „Victoria Socialismului“ a avut loc pe 25 iunie 1984.
Încă de când se lucra la ridicarea impresionantei clădiri au apărut tot felul de zvonuri legate de ce se găsește sub construcție. Anca Petrescu povestea primăvara trecută că în subteran se odihnesc două buncăre antiatomice și un adăpost antiaerian în stare de funcționare. De asemenea, arhitecta preciza atunci că galeriile care se întind pe câteva niveluri și tuneluri de fugă sunt părți normale ale unei asemenea construcții:
“Dacă în cazuri de urgență cineva se adăpostește în buncărele de sub Casa Poporului, trebuie să iasă de acolo într-un fel sau altul. Acesta este rostul unor tuneluri de fugă. Cât despre un oraș plutitor subteran, nici nu poate fi vorba” .
