Actual· 1 min citire

12 ani de la aderarea la NATO. MApN organizează Ziua Porților Deschise

12 ani de la aderarea la NATO. MApN organizează Ziua Porților Deschise

12 ani de la aderarea la NATO. MApN organizează Ziua Porților Deschise

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 apr. 2016, 09:16

Ministerul Apărării Naționale își deschide astăzi porțile. Militarii sărbătoresc Ziua NATO. Vizitatorii, în special copiii, pot asista la exerciții de mânuire a armamentului și pot admira tancurile Armatei.

Sediul MApN este deschis publicului, duminică, între 08:30 și 13:00, cu prilejul aniversării Zilei NATO în România.

Începând cu ora 9:00, publicul va putea asista la ceremonia militară dedicată aderării României la Alianța Nord-Atlantică. În cadrul Zilei Porților Deschise, va fi prezentat un exercițiu de mânuire a armamentului executat de militarii Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul' și vor fi deschise expoziții tematice. Totodată, vor fi organizate standuri de prezentare ale Clubului sportiv al Armatei 'Steaua', Editurii Militare, dar și standuri de inventică și tehnologii militare.

În aula Ministerului Apărării Naționale vor putea fi vizionate filme cu tematică militară. La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

Ziua NATO în România, care este o sărbătoare publică dedicată democrației, spiritului european și euroatlantic, se marchează în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual