Şcoala care poartă numele pilotului care a distrus podurile ungurilor în război, la 150 de ani

 

Căpitanul aviator Mircea T. Bădulescu, erou al celui de-al Doilea Răzoi Mondial, este considerat asul aviaţiei române de bombardament în picaj. Şcoala din Buzău care îi poartă numele a împlinit 150 de ani şi a fost în atenţia autorităţilor. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, dar şi ministrul Educaţiei au punctat acest moment. 



Căpitanul aviator Mircea T. Bădulescu nu împlinise nici 30 de ani când statul îl decora pentru curajul şi priceperea cu care şi-a îndeplinit misiunile aeriene, reuşind în cele peste 200 de ore de operaţii să scoată din uz zeci de capacităţi de luptă inamice, de la vehicule, clădiri sau elemente de infrastructură, notează adevarul.ro.

Cel mai important moment al carierei sale s-a produs la data de 13 ianuarie 1945, când Mircea T. Bădulescu a plecat într-o dificilă misiune specială de bombardare a podurilor principale de peste Dunăre, Margareta şi Elisabeta, de la Budapesta.

Acestea erau singurele punţi de legătură între Buda şi Pesta, rămase intacte după anii grei de război, pe care nemţii le mai puteau utiliza pentru aprovizionarea cu armament şi provizii a trupeloar rămase în război.

Podul Margareta este al doilea pod public nordic, precum şi al doilea cel mai vechi pod din Budapesta. A fost construit între anii 1872-1876. Podul Elisabeta, construit între anii 1897 şi 1903, este situat în partea cea mai îngustă a Dunării din zona Budapestei, cu o lăţime de numai 290 metri. ”Ordinul de operaţii din 12 ianuarie 1945, al Corpului Aerian Român, prevedea pe lângă atacul a două patrule din Grupul I Bombardament şi a bimotoarelor de asalt Henskel 129, din Escadrila 41, o misiune în care avioanele Escadrilei 74 trebuia să lovească în picaj podul nr.2 Elisabeta din Budapesta. Operaţiunea a fost ordonată deoarece încercările aviaţiilor aliate, precum cele americane, engleze şi sovietice, nu au reuşit să interzică aceste poduri, motiv pentru care Comandamentul Aliat acordă o importanţă capitală acestei misiuni...”, scriu istoricii Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu în cartea "Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei". Importanţa misiunii reiese şi din declaraţia pe care a făcut-o generalul sovietic Selesniov, la terminarea discuţiilor purtate la Armata a 5-a Aeriană sovietică în legătură cu această acţiune deosebit de importantă: ”Cine loveşte podul, devine erou al Uniunii Sovietice”.

Ministrul Culturii, fost elev al acestei şcoli

La împlinirea a 150 de ani de când primii "bobocei" au trecut pragul actualei Școli Gimnaziale "Aviator Mircea T. Bădulescu, prestigioasa unitate buzoiană de învățământ a organizat în data de 2 noiembrie 2017 o serie de manifestări dedicate acestui important moment, la care au luat parte numeroase oficialități, printre care și ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, fost elev al acestei școli.

"Doresc să-mi reafirm recunoștința față de cadrele didactice care, de-a lungul vremii, și-au îndeplinit cu devotament misiunea, modelând conștiința celor mai tinere vlăstare și ajutându-le totodată să-și însușească primele noțiuni importante pentru formarea lor profesională. Cu atât mai mult în prezent, când ne aflăm în plin proces de transformare a învățământului românesc într-un sistem modern, adaptat noilor cerințe sociale, trebuie să înțelegem dificultățile întâmpinate de dascăli și să-i susținem cu tot ce putem pentru a-i ajuta să-și împlinească menirea, în beneficiul întregii țări", a spus prefectul Județului Buzău, Carmen Adriana Ichim, citată de revistaverde.ro

Ministrul Educaţiei: "De trei ori felicitări!" 

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a transmis un mesaj şi pe contul de Facebook, dar şi pe site-ul instituţiei în care felicită şcoala. 

"Cu deosebită considerație și respect ne asumăm nobila misiune de a fi lângă dumneavoastră, profesori, elevi și membri ai comunității, în aceste momente de sărbătoare. Zilele școlii pe care le organizați, marchează trei evenimente deosebite: 150 de ani de existență, aniversarea a 100 de ani de la nașterea ilustrului dumneavoastră înaintaș Mircea T. Bădulescu și 15 ani de când, cu onoare, unitatea de învățământ în care ne aflăm îi poartă numele. Faptul că în anul 1888 a fost ctitorit și sfințit acest lăcaș, proiectat de arhitectul Cerchez, ne duce cu gândul la ideea generoasă că educația și instrucția au fost dintotdeauna elemente esențiale pentru dezvoltarea societății noastre. Putem afirma, așadar, că învățământul românesc își trage obârșia sănătoasă și din aceste locuri. În același timp este un fericit prilej pentru a ne exprima admirația față de strălucita inițiativă de a da școlii dumneavoastră numele unui om curajos, tenace și cu spirit de sacrificiu: „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”. Au trecut, iată, 15 ani de atunci, și nu putem decât să vă felicităm pentru această decizie", a transmis Liviu Pop.

Şcoala unui erou

La şcoală s-a format şi eroul Mircea T. Bădulescu, ale cărui fapte de vitejie au fost încununate cu „Ordinul Mihai Viteazul”, „Ordinul Virtutea Aeronauticii” cu spadă și „Crucea de Fier” clasele I și a II-a.

"Un astfel de erou este un excepțional model aspirațional, o sursă de inspirație și motivație pentru generațiile care studiază și vor studia în această școală", a mai scris Liviu Pop. 

 

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?