Sacul de promisiuni al PSD este fără fund: Începe autostrada Comarnic-Brașov!

Sedinta de guvern
Sedinta de guvern

La fel ca la momentul OUG 13 de anul trecut, guvernarea PSD-ALDE plusează în aceste zile cu promisiuni fără număr, prin care speră să mituiească societatea pentru a închide ochii la mult discutata ordonanță pe grațiere și amnistie care a aruncat în aer scena politică în ultimele săptămâni.



Ultima promisiune aiuritoare a fost făcută chiar în ședința de guvern de azi de premierul Viorica Dăncilă: se dă drumul la cea mai complicată autostradă din România, de care și-au "rupt gâtul" mai mulți premieri și miniștri: autostrada peste Valea Prahovei.

"Azi se discută într-o primă lectură studiul de fundamentare pentru autostrada Ploiești-Brașov-Comarnic, unul din proiectele strategice de investiții. Este primul parteneriat public-privat demarat în România și în august vor începe procedurile de atribuire și dialogul competitiv cu investitorii", a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Iată că proiectele de investiții pe care noi le-am anunțat încep să prindă contur și se fac pași importanți în această direcție", a conchis Dăncilă la finalul ședința de guvern.

"Dacă tot o facem nouă, hai să o facem cu 3 benzi". Utopia lui Tudose pentru Comarnic-Brașov

Proiect eșuat de 3 ori

Autostrada Ploieşti - Braşov de 115 km include secţiunea Comarnic - Braşov, pe care statul a încercat de trei ori să o construiască prin concesiune, însă fără succes.

Victor Ponta a promis în 2014 că-și va da demisia din poziția de premier dacă nu va realiza autostrada peste Valea Prahovei. Planul lui Ponta: porțiunea Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, urma să fie finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, lucrările de construcţie urmând să înceapă în aprilie 2015.

A venit rândul lui Mihai Tudose să anunțe anul trecut o premieră în construcția de autostrăzi: el vroia să ia de la Ministerul Transporturilor proiectul eșuat al autostrăzii Comarnic – Brașov si să îl gestioneze direct, împreună cu Banca Mondială.

Ar fi fost pentru prima oară când un Guvern delegă practic gestionarea unui proiect atât de important către un organism extern, după ce ultimii ani au demonstrat că Ministerul Transporturilor e incapabil să construiască autostrăzi.

Fără să anunțe Banca Mondială, Guvernul Dăncilă a renunțat în mod surprinzător, în luna iunie 2018, la parteneriatul cu instituția financiară internațională.

Șefa Băncii Mondiale la București a anunțat atunci că guvernul a renunțat la parteneriatul pentru construirea autostrăzii Comarnic-Brașov. Mai exact, ea a explicat că nu era vorba despre finanțarea propriu-zisă a autostrăzii, ci despre un acord de împrumut, în valoare de 35 milioane euro, care ar fi trebuit să fie utilizat pentru a crea o structură de finanțare pentru a atrage mai rapid fonduri europene și alți investitori.

Tronsonul de autostrada Comarnic-Braşov este împărţit în 5 loturi. În octombrie anul trecut, a fost semnat un contract cu Alpenside pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 cu o lungine de 10 kilometri. Termenul de execuţie este de doi ani din momentul darii în lucru. Dar, deocamdată, nimeni nu s-a apucat de treabă.

Planul lui Dragnea: dezamorsează bomba OUG cu BANI pentru toți nemulțumiții

Guvernarea PSD-ALDE aplică aceeași strategie ca și în ianuarie-februarie 2017, la momentul OUG 13: vrea să cumpere populația cu diverse șpăgi electorale, ca să închidă ochii la forțarea justiției.

"În schimbul acestei oferte mai mult decât generoase, (Dragnea) nu a cerut mare lucru: doar să fie lăsat câteva momente, singur cu justiția, să o ciufulească puțin", observa scriitorul Lucian Boia în februarie anul trecut după scandalul OUG 13.

În plin scandal legat de iminența unei noi ordonanțe negre pe justiție, mai rea chiar decât OUG 13, Liviu Dragnea și coaliția PSD-ALDE aruncă cu bani în stânga și în dreapta, în speranța că poporul român va închide ochii și va accepta "momentul zero" propus de politicienii de la Putere.

Ministerul de Finanțe pregătește o amnistie fiscală în masă, anunţă presa marți, citând o informaţie obţinută pe surse. Potrivit acestora, s-ar lua în calcul ştergerea tuturor datoriilor către stat mai vechi de 31 decembrie 2017.

Una dintre variante ar fi ca amnistia să se aplice atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

"Măi oameni buni, aţi înebunit? Voi credeţi că puteti da o amnistie fiscală ca să şpăguiti contribualilii în ideea că atunci va fi mai uşor acceptată o amnistie în penal???", spune fostul ministru Gabriel Biriș.

Toate pensiile din România se vor dubla. Anunțul a fost făcut luni de Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă și autorul programului de guvernare PSD.

"Toate pensiile din România se vor dubla, și aici ne referim la moneda euro, deci în euro. Nu mă refeream chiar la toate, nu mă refer la pensiile speciale", a explicat eminența cenușie a PSD luni seara, nu întâmplător scos la înaintare de șeful PSD în plin cutremur legat de OUG 13-bis.

O mită electorală de ultima oră anunțată de premierul Dăncilă chiar în ședința de guvern în care au existat temeri că va intra ordonanța cu amnistia și grațierea: medicamente compensate pentru mai mulți pensionari.

"Vom majora plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate. Avem o creștere de 10%. Am luat această măsură pentru a ne asigura că tot mai mulți pensionari pot beneficia de medicamente", a spus Dăncilă la începutul ședinței de guvern din 17 iulie.

La fel a procedat Guvernul PSD-ALDE și la începutul anului 2017, în perioada în care a trecut cei "doi elefanți" la miezul nopții, sub pixul lui Grindeanu și Iordache.

La acel moment s-au promis și legiferat creșterea salariului minim, creșteri cu 20% a salariilor din administrația publică, creșterea punctului de pensie la 1.000 de lei (cum a a nunțat Olguța Vasilescu cu câteva zile înainte de OUG 13), călătorii gratis cu trenurile CFR pentru studenți.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?