O nouă aplicaţie de socializare este disponibilă şi în România

O nouă aplicaţie de socializare este disponibilă şi în România
O nouă aplicaţie de socializare este disponibilă şi în România

Floca, aplicaţia lansată luna trecută la Madrid de către o echipă de români, este disponibilă şi în România. 

 



Aplicaţia a ajuns deja la 100.000 de descărcări, respectiv 50.000 de utilizatori lunari. La aplicaţia Floca lucrează o echipă de 11 oameni, care sunt coordonaţi de către Ionuţ Pătrăşcoiu. „Lucrăm la acest produs de mai bine de trei ani şi ne dorim să conectăm oamenii în viaţa reală, să-i scoatem din online şi să-i punem faţă în faţă. Am ales Spania drept rampă de lansare întrucât Floca este o aplicaţie globală şi ne va fi mult mai uşor să ne extindem pe alte pieţe vorbitoare de limba spaniolă, în primă fază. De asemenea, Madridul este un oraş foarte matur în ceea ce priveşte ecosistemul de start-up-uri. Mai sunt multe aspecte de îmbunătăţit, dar acum  focusul nostru este pe retenţia utilizatorilor şi comportamentul lor în aplicaţie. Ne bucură că lansarea în Spania a fost un succes şi că intrăm astăzi şi în România“, a declarat Pătrăşcoiu.

Floca este o aplicaţie de socializare dezvoltată de către Inovaţie Alia, o companie de tehnologie din Iaşi. Denumirea aplicaţiei este un acronim care reuneşte funcţiile principale ale acesteia: Friends location şi chat around.

Aplicaţia înlesneşte interacţiunea între utilizatori prin intermediul funcţiei de chat şi de localizare. Mai precis, un utilizator poate intra în contact cu alţii din proximitate prin intermediul GPS-ului de pe telefon, având posibilitatea în acelaşi timp să iniţieze discuţii fără niciun fel de filtru sau barieră.

Aplicaţia se adresează atât celor care vor să cunoască noi oameni, cât şi celor care vor să rămână în contact cu prietenii lor – în cazul zonelor aglomerate, precum festivalurile sau evenimentele mari, funcţia de localizare îi ajută să rămână în contact cu grupul.

Aplicaţia este gratuită şi este disponibilă în magazinele Google Play şi AppStore.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?