Actual· 11 min citire

Motivare CCR: Ce conțin opiniile separate ale judecătorilor Stanciu, Morar și Minea

Motivare CCR: Ce conțin opiniile separate ale judecătorilor Stanciu, Morar și Minea

Motivare CCR: Ce conțin opiniile separate ale judecătorilor Stanciu, Morar și Minea

Publicat7 iun. 2018, 20:24
Actualizat7 iun. 2018, 20:35

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi, pe site-ul instituției, motivarea deciziei care stabilește că există un conflict constituțional între Ministerul Justiției și Președinție.

Motivare CCR: Opinia separată a lui Daniel Morar din motivarea CCR: Raportul lui Toader are argumente improprii și irelevante

Judecătorul Daniel Morar a spus, în opinia separată din motivarea CCR privind conflictul președinte - ministrul Justiției, că sesizarea trebuia respinsă întrucât nu există conflict și, mai ales, raportul lui Tudorel Toader privind activitatea DNA conține argumente improprii și irelevante.

„În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea formulată de prim-ministrul României trebuia respinsă și constatat că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, determinat de refuzul Președintelui României de a da curs cererii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Așadar, propunerea de revocare din funcția de conducere aparține ministrului justiției, care se poate sesiza din oficiu sau la cererea adunării generale, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție (în prezent procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție), propunerea este analizată de Consiliul Superior al Magistraturii, care o avizează pozitiv sau negativ, decizia revenind Președintelui României, care prin decret dispune revocarea din funcția publică”, a scris Daniel Morar, în opinia sa separată.

Aceasta a mai subliniat în documentul menționat, că normele care reglementează numirea în funcția de procuror de rang înalt este identic cu cel al revocării: procedura este declanșată de ministrul justiției, Consiliul Superior al Magistraturii avizează propunerea de numire/revocare, în vreme ce Președintele României decide cu privire la numire/revocare, în virtutea atribuției sale constituționale consacrate de art. 94 lit.c) din Legea fundamentală.

„Constatăm, de asemenea, că în procedura de numire, potrivit dispozițiilor art.54 alin.(3) din lege, Președintele României are posibilitatea de a refuza motivat numirea în funcțiile de conducere. Apreciem că aceste dispoziții sunt a fortiori aplicabile procedurii de revocare, de vreme ce revocarea poate surveni ”pentru motivele prevăzute la art.51 alin.(2) care se aplică în mod corespunzător”. Cu alte cuvinte, ori de câte ori apreciază că nu sunt întrunite aceste motive, Președintele României poate refuza motivat cererea de revocare din funcția de conducere. Pe de altă parte, întrucât textul de lege nu distinge cu privire la obiectul evaluării pe care Președintele o face asupra propunerii de revocare, este evident că legea nu a limitat această analiză doar la îndeplinirea condițiilor de legalitate. În virtutea principiului ”ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus”, apreciem că legea conferă plenitudine decizională Președintelui României, care are competența de a verifica propunerea de revocare emisă de ministrul justiției”, se mai arată în motivarea CCR.

Daniel Morar mai consideră că, deși Președintele a spus că nu poate da curs propunerii de revocare deoarece consideră că argumentele raportului lui Tudorel Toader privind activitatea DNA nu l-au convins, din analiza răspunsului se rezultă că Iohannis a realizat o analiză a motivelor invocate de ministrul Justiției.

„De asemenea, Președintele constată că, ”în partea introductivă a Raportului, autorul său îl califică drept o luare de poziție, elaborată pe fondul dezbaterilor care au avut loc în spațiul public în perioada februarie 2017 – februarie 2018, ceea ce poate induce percepția că documentul prezintă și o perspectivă proprie a ministrului Justiției cu privire la încadrarea acțiunilor/inacțiunilor procurorului evaluat, percepție întărită și de prezența în cuprinsul Raportului a unor aspecte vizând cariera profesională a autorului documentului”. Mai mult, se arată că, ”deși Raportul invocă drept temei juridic art.51 alin. (2) lit. b) din Legea nr.303/2004, argumentele prezentate sunt fie improprii, fie nu sunt relevante pentru tipul de evaluare avut în vedere de art. 51 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 51 alin. (3)-(6) din Legea nr. 303/2004”, mai consideră Morar.

În opinia separată a lui Morar se mai arată că atât Klaus Iohannis, cât și Tudorel Toader și-au exercitat competențele prevăzute de Constituție: „Fiecare autoritate publică și-a îndeplinit atribuțiile conform cu prevederile Constituției, astfel încât, în aceste condiții, diferendul invocat de prim-ministrul României cu privire la refuzul Președintelui României de a da curs cererii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi,nu poate fi echivalat cu un conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte”.

Motivare CCR: Livia Stanciu, opinie separată: Guvernul nu are atribuții legale de revocare a procurorilor

Judecătorul Livia Stanciu a spus, în opinia separată din motivarea CCR, că în procedura revocării procurorilor de rang înalt, Guvernul nu are atribuții și, așa cum ministrul Justiției apreciază activitatea managerială a unui magistrat, la fel și președintele țării evaluează și ia o decizie.

„Nu se poate pune în discuție existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Guvernul României, ca urmare a inexistenței între cele două autorități publice a unui raport juridic în privința gestionării carierei procurorilor. Guvernul României, în materia revocării procurorilor din funcțiile de conducere de la nivelul Parchetelor de rang înalt, nu are atribuții, nici de rang constituțional și nici de rang legal. În lipsa unor atribuții ale Guvernului României în ceea ce privește cariera magistraților, instanța de contencios constituțional, în prezenta cauză, nu a avut, practic, ce să analizeze, nici sub aspectul conținutului și nici sub cel al întinderii unor atribuții care nu există, astfel că nu a putut constata că Președintele României și-ar fi arogat competențe care potrivit Constituției sau legii să fi aparținut Guvernului”, a spus Livia Stanciu în opinia separată.

De asemenea, Livia Stanciu arată că, așa cum ministrul Justiției are puterea de a aprecia prin raportare la criteriile de lege, dacă un procuror cu funcție de conducere și-a exercitat corespunzător atribuțiile manageriale și președintele României poate să aibă o evaluare, ținând cont și de avizul CSM.

„Așa cum Ministrul Justiției are puterea de a aprecia, prin raportare la criteriile prevăzute de lege, menționate mai sus, dacă procurorul cu funcție de conducere și-a exercitat necorespunzător atribuțiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale, tot astfel, și Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când evaluează propunerea de revocare formulată de Ministrul Justiției trebuie să țină cont de aceleși criterii prevăzute de lege și să își formuleze opinia de specialitate, sub forma unui aviz consultativ, astfel încât acest aviz să fie în conformitate cu legea. În mod identic, Președintele României trebuie să țină cont în luarea deciziei proprii, tot de criteriile prevăzute de lege, precum și de conținutul celorlalte două operațiuni administrative realizate de Ministrul Justiției (propunerea), respectiv de CSM (avizul)”, mai spune Livia Stanciu.

Aceasta mai subliniază în opinia separată că art. 54 alin.(4) din Legea nr.303/2004 are un înțeles de sine stătător și nu creează confuzii, deoarece, se mai arată în opinia sa, textul face referire clară la înaintarea unei propuneri de revocare a procurorului-șef DNA de către Ministrul Justiției, „după care stabilește competența, atribuția subsecventă a CSM de avizare a propunerii, pentru ca, în final, să stabilească decidentul, respectiv autoritatea care are competența să dispună sau nu revocarea Procurorului-șef, iar această autoritate publică este reprezentată de Președintele României”.

„Propunerea Ministrului Justiției de revocare din funcție are natura juridică a unei operațiuni administrative și nu poate avea natura juridică a unui act administrativ, manifestare unilaterală de voință care prin ea însăși dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Avizul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la propunerea înaintată de Ministrul Justiției reprezintă o opinie de specialitate a autorității publice de rang constituțional care îndeplinește rolul de garant al independenței justiției. Președintele României încheie procedura de revocare din funcție a Procurorului-șef DNA prin adoptarea unui act administrativ: fie decret de revocare, în condițiile în care dă curs propunerii Ministrului Justiției; fie prin refuzul de a emite un decret de revocare din funcție, în condițiile în care decide să nu dea curs propunerii Ministrului Justiției. Ca atare, Președintele României emite un decret, ca act administrativ, numai în situația în care dă curs propunerii Ministrului Justiției, în sensul revocării din funcția de conducere a persoanei pentru care ministrul a solicitat revocarea”, a mai spus Livia Stanciu în opinia separată.

În sursa citată se mai precizează că nu există niciun temei pentru care a fost eliminat dreptul de apreciere a Președintelui statului în procedura de revocare a procurorilor.

„În opinia noastră, nu există niciun temei pentru care a fost eliminat dreptul de apreciere și de examinare al Președintelui statului în procedura de revocare a procurorilor din funcțiile de conducere de la nivelul parchetelor de rang înalt și de a fi astfel obligat să accepte orice propunere de revocare formulată de Ministrul Justiției. Este de fapt o golire de conținut a atribuțiilor Președintelui statului, sub acest aspect. Dreptul Președintelui statului de a refuza motivat propunerea venită din partea Ministrului Justiției reprezintă o garanție suplimentară că se păstrează independența procurorilor (...) În cadrul procedurii de revocare a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Președintele României a pronunțat o hotărâre, în sensul nerevocării din funcție a acestuia, încheind, finalizând practic procedura declanșată de Ministrul Justiției, astfel că nu poate fi pusă în discuție problema creării de către Președinele statului a unui blocaj instituțional”, se mai precizează în opinia separată.

Motivare CCR: Mircea Minea, opinie separată: Conflictul apare între autoritățile publice. Ministrul e demnitar

Judecătorul Mircea Ștefan Minea arată, în opinia separată din motivarea CCR, că un conflict juridic de natură constituțională poate să apară numai între autoritățile publice și ministrul nu face parte din această categorie, deoarece are calitatea de demnitar.

„Conflictele juridice de natură constituțională se pot ivi numai între autoritățile publice. Autoritățile publice – enumerate și reglementate generic prin Titlul III al Constituției – sunt: Parlamentul, Președintele României, Guvernul, Administrația publică (centrală și locală) și Autoritatea judecătorească (Instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii). Pentru a putea fi subiecte ale unui conflict juridic de natură constituțională, autoritățile publice trebuie să întrunească cumulativ cel puțin două exigențe: să fie nominalizate expres în Titlul III al Constituției, cu precizarea atribuțiilor care le revin în realizarea puterii de stat, și, respectiv, să fie autorități de natură constituțională, adică să participe nemijlocit la realizarea puterii de stat”, precizează Mircea Ștefan Minea, în opinia separată.

Acesta a mai explicat în document că se observă faptul că ministrul justiției nu face parte din categoria autorităților publice reglementate constituțional, el fiind „un demnitar (ca oricare alt ministru) în cadrul autorității publice care este Guvernul. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice din moment ce una din părțile între care s-a iscat diferendul nu are calitatea cerută de textul constituțional – aceea de autoritate publică”.

”Dar, chiar dacă am putea trece peste acest prim impediment constituțional, tot nu ne aflăm în prezența unui conflict juridice de natură constituțională, întrucât în speță nu există o situație juridică conflictuală a cărei naștere rezidă în mod direct în textul Constituției. Obligația Președintelui (în măsura în care ea există!) decurge dintr-o dispoziție infraconstituțională, respectiv prevederea art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004. Or, Curtea Constituțională a reținut că neîndeplinirea unor obligații de sorginte legală nu generează automat un conflict juridic de natură constituțională, întrucât eventuala ignorare a unei astfel de competențe a unei instituții sau autorități publice, fie ea nominalizată în chiar Titlul III al Constituției, nu reprezintă eo ipso o problemă de constituționalitate, ci una de legalitate, pentru că raportul acestora poate fi cenzurat în fața instanțelor de judecată. De fapt, nu există nicio dispoziție constituțională care să prevadă în mod expres sau din care să rezulte măcar obligația Președintelui României de a dispune revocarea – la propunerea ministrului justiției – a vreunui procuror cu funcție de conducere”, mai arată opinia separată a lui Mircea Ștefan Minea.

În aceste condiții, opinia separată a judecătorului spune că se demonstrează faptul că – în cazul revocării – nu ne aflăm în fața unui conflict juridic de natură constituțională, din moment ce norma juridică de referință este una infraconstituțională (situația juridică conflictuală nu rezidă în mod direct în textul Constituției), spune judecătorul.

„În fine, reținem că, potrivit dispoziției legale susmenționată, revocarea procurorilor din funcțiile de conducere se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, fiind vorba despre o propunere a ministrului justiției, Președintele României îi poate da curs sau nu, având în mod evident latitudinea de a aprecia ținând seamă atât de regularitatea și legalitatea procedurii, cât și de avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Având astfel în vedere cele constatate și reținute, Președintele României analizează situația existentă, apreciază dacă este pe cale să se producă sau nu un blocaj instituțional și se pronunță asupra măsurii revocării verificând regularitatea și legalitatea procedurii, dar ținând seamă și de anumite elemente de oportunitate”, mai arată Mircea Ștefan Minea.

Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual