Ilie Năstase, două dosare în câteva ore

 
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Ilie Năstase, celebrul fost tenismen ajuns la vârsta de 72 de ani, a fost încătuşat de poliţişti, vineri dimineaţă, după ce a fost prins băut la volan. La câteva ore după incident, Ilie Năstase a fost oprit din nou de Poliția Rutieră, în timp ce conducea un scuter fără să mai aibă permis.



Ilie Năstase a fost încătuşat de poliţişti, vineri dimineaţă, după ce a fost prins băut la volan şi ar fi refuzat să meargă pentru recoltarea de probe biologice.

UPDATE. Poliţia Română, noi informaţii despre cazul lui Ilie Năstase

Poliţia Rutieră a anunţat, într-o conferinţă de presă, şase politişti au acţionat în cazul lui Ilie Năstase. "Poliţia Rutieră acţionează fără a ţine cont de calitatea persoane care face obiectul unui control", a declarat Victor Gâlceavă, comisar-şef Brigada Rutieră.

"În jurul orei 04:45, un echipaj al Poliţiei Rutiere Bucureşti a oprit un conducător auto. Acesta a oprit iniţial, însă după aceea s-a pus în mişcare fără a avea acceptul poliţiştilor. A urmat urmărirea şi oprirea lui în trafic", a mai afirmat Victor Gâlceavă. 

"La momentul opririi nu se afla singur, se afla însoţit, fără a putea da mai multe informaţii", potrivit sursei citate.

"Agentul a solicitat sprijinul altui echipaj, fiind oprit, conducătorul autovehicului emana vapori de alcool, refuzat să se supună testului cu aparatul etilotest, a devenit agresiv, manifestând o atitudine neprincipială. Aa fost necesară încătuşarea acestuia. Întrucât a refuzat să se supună testări pentru determinarea alcoolemiei, a fost condus la Institutul de Medicină Legală, iar în prezenta colegilor noştri a dorit să se supună testului. În urma testului a reieşit 0,55 în aerul expirat, valoare ce oferă obligativitatea recoltării probelor biologice", a mai precizat Poliţia Rutieră, adăugânc că testul provind existenţa substanţe stupefiante a ieşit negativ.

Victor Gâlceavă a explicat că în urma refuzului de a se supune recoltării probelor biologice, s-a întocmic un dosar penal. A mai fost aplicată şi o sancţiune contravenţională pentru comportamentul său de 1000 de lei.

După aceea, Ilie Năstase a fost oprit în trafic pe Bulevardul Ştefan cel Mare, mergând cu un motociclu. "Permisul de conducere prezentat nu avea o valabilitate acordată de către Poliţie", mai preciziază Poliţia, adăugând şi faptul că s-a constantat că a prezentat un permis necorespunzător vehicul pe are îl conducea. Pentru această faptă, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea cu permis necorespunzător.
Înainte de a fi oprit, acesta a fost observat în trafic de un poliţist făcând un viraj stânga peste marcajul continuu, faptă care a fost sancţionată cu amenda de 1305 lei, plus 6 puncte de penalizare.

UPDATE. La câteva ore după incident, Ilie Năstase a fost oprit din nou de Poliția Rutieră, în timp ce conducea un scuter. Năstase riscă un al doilea dosar penal, având permisul reţinut de poliţişti.

Fostul tenismen are un nou dosar penal pentru conducere fără permis! Plecat de la Spitalul Floreasca, de unde și-a luat certificatul medico-legal, fostul tenismen a fost din nou oprit de polițiști. Și pentru că avea permisul reţinut, polițiștii l-au ridicat din nou și l-au dus la secție.

Înconjurat de jurnaliști și însoțit de un polițist de la Rutieră, Năstase a spus, înainte de a se urca în mașina poliției: "M-a oprit și a zis că am trecut pe roșu când era verde... Nu am trecut pe culoarea roșu. Dacă mergi înainte, e roșu, dacă faci drepta, era verde și eu făceam dreapta. Mergem la pușcărie...la Jilava".

UPDATE. Reacția Poliției Rutiere

Poliția Rutieră a venit cu precizări, într-o conferință de presă, legat de dublul incident în care a fost implicat fostul tenismen.

Potrivit polițiștilor, la primul incidenta fost necesară urmărirea și blocarea mașinii lui Ilie Năstase, acesta plecând fără acceptul agentului rutier:

"Conducătorul auto a oprit inițial, după care, în urma unor discucții sumare cu agentul de poliție care a solicitat documentele pentru control, s a pus în mișcare, făra acceptul acestuia, fiind necesara urmărirea și oprirea în trafic, prin blocarea acelui autuvehicul.Agentul a solicitat sprijinul unui alt echipaj pentru dispunerea măsurilor necesare în astfel de situații. Find oprit, i s-a cerut să se legitimize, emana vapori de alcool, i s a cerut să se supună testării...Persoana a refuzat acest lucru, a devenit agresiv, manifestând o atitudine neprincipială față de colegii noștri și față de o conduita socială corectă", au declarat oficialii din Poliția Rutieră.


Primul incident cu poliția a avut loc în jurul orei 5 dimineața, pe Şoseaua Nordului, în zona ambasada Chinei. Polițiștii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase, transmite Realitatea TV.

Întrucât Ilie Năstase se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice.

Ilie Năstase ar fi refuzat să-i fie recoltate probe biologice, potrivit Poliţiei Rutiere, și a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuz de recoltare mostre biologice.

În jurul orei 7,30 Ilie Năstase a fost eliberat, după ce i s-a făcut dosar penal.

Ilie Năstase a trecut printr-un episod asemănător şi în 2011 când, de asemenea, s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.

Ilie Năstase, după incident: "Am fost scos cu forţa din maşină, m-au aruncat cu faţa la pământ, de parcă eram cel mai mare terorist"

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Ion
25 May 19:39
Rusine domnule Hoandra.Suntem toti egali in fata legi sau sunteti de acord cu traficul de influenta in cazul de fata ?Va urmaream cu interes emisiunile dar dupa atitudinea dv.de azi va pun la indoiala obiectivismul si profesionalismul jurnalistic .Parere valabila si pentru domnul Gusa care cred ca trebuia sa se abtina azi sa comenteze cazul Nastase...
Răspunde
0 0
Serios?
25 May 17:04
Sa ii spuna cineva "domnului" Hoandra ca legea este aceeasi pentru toti. Si pentru noi astia mici si pentru cei "mari" gen Nastase. Personaje gen Nastase ar trebui sa fie un exemplu pentru noi, si nu unul negativ cum este cazul de fata. Cum sa ii judeci domnule Hoandra pe politisti pentru ca si-au facut meseria??? Cum sa spui ca este in regula sa bei la volan daca te cheama Nastase? Chiar nu mai aveti bun simt???
Răspunde
0 0
mdea
25 May 17:03
Sa ii spuna cineva "domnului" Hoandra ca legea este aceeasi pentru toti. Si pentru noi astia mici si pentru cei "mari" gen Nastase. Personaje gen Nastase ar trebui sa fie un exemplu pentru noi, si nu unul negativ cum este cazul de fata. Cum sa ii judeci domnule Hoandra pe politisti pentru ca si-au facut meseria??? Cum sa spui ca este in regula sa bei la volan daca te cheama Nastase? Chiar nu mai aveti bun simt???
Răspunde
0 0
titi
25 May 13:07
Un badaran. Pacat de mitul Gusa. Din clipa asta nu este mai bun decat antena 3. Deci daca am trei permise in mintea dlui Gusa pot conduce baut de trei ori. Ar trebui sa stie ca nu avem voie sa detinem decat doar un permis national. In Romania.
Răspunde
0 0
george
25 May 12:08
Deveniti penibili cu apararea asta ptr Nastase, deveniti si voi la fel ca aia de la anttena 3 , vb numai prostii,GuSA ALA NE SPUNE CA ,,CE A FACUT nASTASE,? Nu a omorat pe nimeni ... Sunteti si voi la fel ca retul ,niste ...
Răspunde
0 0
Mihai
25 May 11:11
Panarama de om, se cam face de ras pe unde merge.
Orice cal de curse ajunge gloaba.
Răspunde
0 0
Daniela
25 May 10:44
vorbiti de ion iliescu sau ilie nastase
Răspunde
0 0
florin
25 May 10:22
Ilie Nastase sau Ion Iliescu ?!? :)))

”Întrucât --- Ilie Năstase --- se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice.

--- Ion Iliescu --- ar fi refuzat să-i fie recoltate probe biologice, potrivit Poliţiei Rutiere,”
Răspunde
0 0
Pintea
25 May 10:00
În trafic a fost găsit Ilie Năstase iar la IML a refuzat sa dea probe Ion Iliescu căruia i_au mai făcut un dosar. Nu are destule. Cel care a scris articolul nu a fost testat.
Răspunde
0 0
Cristi
25 May 09:58
Ce treaba are ION ILIESCU?
Răspunde
0 0
guest
25 May 10:07
1 A fost și Ion Iliescu implicat...
Trebuie împușcat!
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?