Finanţele plătesc dobânzi de 4 ori mai mari pentru a se împrumuta. Care e motivul

 

Ministerul Finanţelor plăteşte dobânzi de 2-4 ori mai mari pentru a se împrumuta

Guvernul României nu doar că se împrumută mai mult decât în anii trecuţi, dar se împrumută şi la costuri mult mai mari.

Randamentele la titlurile de stat, adică dobânda efectiv plătită, au scăzut uşor în septembrie 2018 pentru scadenţa de până în cinci ani, dar dobânzile sunt în continuare de 2-4 ori mai mari decât cele din 2017.

La titlurile pe termen scurt, de 6 luni - 1 an, randamentele au fost în sep­tem­brie de patru ori mai mari faţă de 2017, în timp ce pentru sca­denţele de 3-5 ani dobânzile s-au dublat.

Randa­mentele se situau în septembrie 2018 între 2,9% şi 5,2% pentru matu­ri­tăţile cuprinse între 6 luni şi 15 ani. Odată cu creşterea infla­ţi­ei şi do­bânzile pe care trebuie să le plă­tească Finanţele ca să facă rost de bani au crescut, scrie Ziarul Financiar.

Inflaţia, care în ultimii doi-trei ani a scăzut con­stant, ajungân­du-se chiar la defla­ţie, a re­venit pe un trend puternic de creş­tere, ajungând la 5%. Ca reacţie, do­bân­zile de pe piaţa interbancară şi cele plătite de Finanţe pentru a atrage îm­pru­muturile necesa­re asigurării fi­nan­ţării bugetului de stat şi rosto­go­lirii datoriei au crescut semnificativ.

Liderii PSD i-au cerut socoteală guver­natorului BNR Mugur Isărescu pentru această creştere a dobânzii de referinţă, dar şi a inflaţiei, stabilitatea preţurilor fiind obiectivul BNR.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Vladimir
01 Oct 22:53
Actualul Ministru al Finanțelor Publice distinsul domn Eugen Teodorovici ne declara când nu era la finanțe ca cei de la guvernare trebuie sa înceapă restructurarea întregului sistem bugetar care este supradimensionat.Acum când este ministru numai spune nimic, deci sa înțelegem noi contribuabilii care plătim taxe și impozite? Ca domnia sa este un oportunist mai pe românește evita sa vorbească dar de împrumuturi uriașe nu-i așa este ușor ca doar nu vine dumnealui cu bani de undeva din cer. Efectele le vom resimți pe termen lung dar speram ca viitorul guvern sa ia taurul de coarne și sa pună Finanțele pe o linie sănătoasă !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?