Legea care interzice educația sexuală în școli este dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților.
Legea pentru inocența copilăriei prevede sancționarea profesorilor și a scolilor care predau educație sexuală în absența unui acord scris al părinților.
Proiectul de Lege pentru "Inocența Copilăriei" privind interzicerea cursurilor de educație sexuală în învățământul preșcolar, primar și gimnazial, fără acordul scris al părinților sau tutorelui a fost adoptată tacit de Senat.
Camera Deputaților este for decizional.
Deputatul Ninel Peia, cel care a depus legea, spune că sunt educația sexuală încurajează pornografia și prozelitismul pentru homosexualitate, iar elevi care au ajuns la psiholog traumatizați de informațiile despre sexualitate primite la școală.
"Sub diferite pretexte, unele de-a dreptul hilare, precum acela că tot mai multe fetițe de 11 ani merg deja la psiholog ca să-și trateze problemele din dragoste, sau că prin educația sexuală predată unor copii între șase și zece ani vor fi salvate, ulterior, vieți omenești prin adoptarea unor soluții contraceptive corecte, în școlile copiilor noștri se introduc, pe ascuns, ponografia, prozelitismul LGBT și incitarea la punerea în aplicare a diverselor forme de sexualitate deviantă", spune inițiatorul legii.
Potrivit acestuia, decizia trebuie să aparțină părinților sau tutorilor pentru ca tânărul sau tânăra să participe la cursuri de informare sexuală.
"Dar, încadrarea tuturor copiilor de o anumită vârstă la astfel de „educație", în masă, fără discernământ, poate marca un suflet mai plăpând pentru întreaga sa viață. Cu ce este de vină un astfel de copil pentru a-i îngrădi șansele unei dezvoltări firești, în limitele normalității și a bunului simț comun? Va plăti oare „dascălul" pentru aceste traume? Nu, plata o vor face mai întâi părinții și apoi amărâtul de copil a cărui viață va fi mereu alta decât cea pe care o merită".
Există deja școli unde "copile de 10 ani pleacă rușinate de la aceste „cursuri”, sunt băieți care nu mai înțeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel și nu pentru Diana", mai spune Peia. Copiii sunt "traumatizați de informații care nu sunt, nu au fost și nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viața fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenței".