Doi foşti prefecţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare

Doi foşti prefecţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare
Doi foşti prefecţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare

Doi dintre foştii prefecţi ai judeţului Buzău au primit astăzi o lovitură dură din partea Judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti. Aceştia au dat sentinţa în cazul retrocedărilor de pădure de la Gura Teghii, iar cea mai mare parte dintre inculpaţi au primit peste 3 ani de închisoare cu executare.



Astfel, fostul prefect Paul Beganu a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, iar fosta prefectă Maria Buleandră, 5 ani şi 6 luni tot cu executare.

Şi Gheorghe Ceteraş, a primit o sentinţă cu executare de 10 ani şi 8 luni, iar avocatul Vasile Mihai Cosmin a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Decizia dată de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii noiembrie 2014, fiind acuzat de luare de mită pentru urgentarea retrocedării, ilegale, a unei suprafeţe de pădure, de la Gura Teghii, iar în primăvara anului următor a fost pus sub control judiciar, măsuri similare fiind luate în cazul omului de afaceri Gheorghe Ceteraş, al lui Alexandru Lefter, fost şef al ITRSV Focşani şi al avocatului Cosmin Vasile.

La jumătatea lunii aprilie 2015, fostul prefect de Buzău Paul Beganu, dar şi prefectul din acel moment, Maria Buleandră, au fost trimişi în judecată, alături de alte zece persoane, de către procurorii DNA, în dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure din judeţul Buzău.

Astfel, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Gheorghe Ceteraş, omul de afaceri căruia i-a fost retrocedată pădurea de la Gura Teghii, pentru constituire, a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi dare de mită, şi pe fostul prefect de Buzău din perioada 2009-2012, Paul Beganu, pentru abuz în serviciu, luare de mită, instigare la fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual, instigare la dare de mită.

De asemenea, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, Alexandru Lefter, inspector şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani la data faptei, pentru luare de mită, iar sub control judiciar au fost deferiţi justiţiei Mihail-Cosmin Vasile, avocat în Baroul Buzău, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva la data faptelor, pentru trafic de influenţă,

Neculae Toader, judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele la data faptelor (anterior preşedinte al acestei instanţe), pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Procurorii DNA i-au mai deferit justiţiei, în stare de libertate, pe Ştefan Feraru, consilier juridic în cadrul Prefecturii Buzău la data faptelor, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Maria Buleandră, la data comiterii faptei şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor

Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, pentru instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, pe Liliana Panaete, secretar al comunei Gura Teghii, pentru fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, pe Anton Constantin, administrator al unei societăţi comerciale, pentru spălare de bani, pe Eduard Gabriel Moiseanu, inginer silvic angajat la Ocolul Silvic Siriu SRL, acuzat de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi constituire a unui grup infracţional organizat.

O altă persoană trimisă în judecată este Gheorghe Poenaru, administrator al SC Forestiera Ardeleana SRL la data faptelor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit procurorilor DNA, în 2010, Gheorghe Ceteraş şi Gheorghe Poenaru, Eduard Gabriel Moiseanu şi Mihail-Cosmin Vasile s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 hectare de teren forestier care aparţinuse Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, în numele nou-înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL, administrată de Poenaru. În acest scop, în perioada ianuarie-decembrie 2011, Ceteraş i-a remis 1.000.000 de euro, în două tranşe, lui Ion Irimia, angajat al Romsilva, care a pretins că are influenţă asupra prefectului de Buzău Paul Beganu şi a altor funcţionari din cadrul regiei pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 de hectare revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în po­sesie şi eliberarea titlului de proprietate, susţineau procurorii.

Potrivit sursei citate, în acelaşi scop, în prima jumătate a anului 2011, Ceteraş i-a remis 1.000.000 de euro prefectului de Buzău Paul Beganu, în legătură cu emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor având ca obiect suprafaţa respectivă de pădure, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a lui Ceteraş şi eliberarea titlului de proprietate.

În 22 iulie 2011, pentru a disimula provenienţa din luare de mită a sumei de 45.000 de euro, Beganu a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care a menţionat un preţ supraevaluat, care nu a fost achitat în realitate de către Anton Constantin, în calitate de cumpărător. Potrivit DNA, în schimbul banilor primiţi ca mită, Beganu a falsificat, în ianuarie 2011, o adresă, şi a determinat-o pe Liliana Panaete să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta în condiţiile în care, în perioada 2006-2011, procesul de revendicare a terenurilor nu a suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor.

 

Sursa: Realitateadebuzau.net

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?