Prezentatoarea a povestit că s-a internat cu micuțul la spital, însă nu poate obține actele de care are nevoie pentru concediul de îngrijire a copilului, deoarece birocrația absurdă din România o obligă să se prezinte personal pentru a ridica actele necesare. În plus, Magda are nevoie și de un aviz al unui oncolog român, care ar trebui întâi să îl consulte pe băiețel. Între timp, medicii italieni se poartă exemplar și „nu condiționează tratamentul copilului” de birocrație.
În România abordarea este însă alta. Este una bolnavă, ticăloasă și condiționată de birocrație și lipsă de omenie. Nu știu câți oncologi au mai rămas în România, însă cei care lucrează în sistemul de stat sunt excedați și autosuficienți. În București, spre exemplu, singurele unități de oncologie care răspund unor minime exigențe medicale sunt Istitutul Oncologic Fundeni și Spitalul Sfântul Ioan.
Despre primul nu știu foarte multe, însă la Sfântul Ioan situația este dramatică. Un medic consultă, zilnic, în șase ore, peste 30 de bolnavi. Cât timp alocă medicul unui pacient? Cel mult 12 minute, dacă nu chiar mai puțin... Și asta dacă vorbim doar de programări. Pe lângă ,,bonurile de ordine'' apar și urgențele, iar pe lângă urgențe se mai infiltrează și pilele, pentru că așa se poartă în România. Așa că, dacă ești programat la ora 13.00, trebuie să fii mulțumit dacă ești primit în cabinet la ora 15.00, asta dacă nu ai comis ,,impertinența'' să bați la ușă sau să intri neinvitat. Asemenea atitudini ,,îndrăznețe'' se penalizează cu timp în plus de așteptare.
În privința pilelor, no comment. Este greu să renunți la obiceiuri intrate în sânge în anii de comunism. În ceea ce privește, însă, ierarhizarea urgențelor, am o mare dilemă... Dacă un pacient în cărucior, cu handicap sever și perfuzat nu este urgență, atunci ce caz este catalogat drept urgență?
Despre actul medical în sine nu am competența să vorbesc, despre omenie nu pot să vorbesc, pentru că lipsea cu desăvârșire, iar despre condițiile din spitale ce mai pot spune? Le cunoașteți cu toții...
România ocupă penultimul loc, al 35-lea, în Indexul european al sistemelor medicale (EHCI). Cu doar 452 de puncte din totalul de 1.000, ţara noastră se clasează doar deasupra Bosniei şi Herțegovinei. În ce privește rezultatele tratamentelor, ne clasăm pe ultima poziție în Europa, alături de Serbia.
Dr. Arne Björnberg, autorul studiului, a atras atenția, într-un interviu pentru euro-health.ro, asupra faptului că România și Serbia sunt singurele țări din Index care au „roșu pe linie” la toți cei opt indicatori ai rezultatelor tratamentelor: reducerea deceselor cardiovasculare, reducerea deceselor prin accident vascular cerebral, mortalitatea infantilă, rata de supraviețuire pentru cancer, anii de viață pierduți prevenibili, infecțiile cu MRSA, rata avorturilor și depresia.
Acest studiu a fost publicat în 2015. Situația însă nu s-a ameliorat. Este din ce în ce mai rău, iar lipsa de omenie a ajuns să depășească birocrația. Și știu bine ce spun...Cunosc mai mult decât aș vrea sistemul sanitar românesc în care se moare cu zile.
