Cât de bun e telefonul revoluționar de la Samsung? Testul care răspunde tuturor întrebărilor

 

Samsung a promis un telefon revoluționar pentru 2019. Acum, acesta a ajuns să fie și testat de specialiști. Cei care au pus mâna pe el spun că designul cool al telefonului și display-ul HDR10+ foarte bun îl scot în evidență. Totuși, consideră că acea cută de pe ecran este prea deranjantă și că telefonul este prea scump. Iar telefonul e pe bună dreptate scump, la circa 2.000 de euro.



Noul telefon Samsung, de-a dreptul revoluționar, are un mecanism de pliere solid și nu o să se strice. Cel puțin așa susține compania. Totuși, în forma de telefon, Galaxy Fold este cam gros și există un spațiu la interior când este pliat.

La ce e bun telefonul pliabil de la Samsung?

Fold poate fi folosit ca telefon și ai acces pe ecranul mai mic la lucruri precum apeluri, muzică și alte operațiuni pe care le poți face cu o singură mână. În modul tabletă, pentru că acesta e marele atu, ai mai mult spațiu pentru editare foto, pentru navigat pe internet și așa mai departe.

Samsung Galaxy Fold este primul telefon pliabil comercial și este gata să fie testat. Prețul ar putea da înapoi mulți doritori. La circa 2.000 de euro, nu-i deloc un chilipir.

După ce Samsung l-a prezentat prima dată, a urmat Huawei cu Mate X. Acela e și mai scump, cu câteva sute de euro în plus. Galaxy Fold este însă un telefon pliabil de 4,6 inci ce se transformă într-o tabletă de 7,3 inci.

Conform specialiștilor în tehnologie, care au avut ocazia să pună mâna pe el, telefonul se simte mai stabil și mai bine făcut decât era de așteptat. Ar mai fi de lucru la capitolul software. De asemenea, acea cută a ecranului o poți vedea și chiar o poți simți cu degetul pe ecranul flexibil, însă nu ar fi atât de rău pe cat ți-ai imagina.

„M-am gândit la Galaxy Fold ca la un telefon, însă după ce l-am folosit în jur de o oră am început să mă gândesc la acest produs ca la o tabletă mică care se întâmplă să fie și telefon", a spus specialistul Dieter Bohn de la publicația americană The Verge.

Cu toate acestea, Samsung a reușit să construiască un telefon pliabil surprinzător. În ciuda prețului uriaș, ar putea fi un succes pentru companie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?