După caniculă vin ploile! Anunţul de ultimă oră de la METEO

Încă un val de caniculă, urmat de furtuni şi ploi. După CODUL PORTOCALIU şi GALBEN de ploi de vineri şi sâmbătă, vremea se schimbă complet: vin furtunile! Administrația Națională de Meteorologie a prelungit şi pentru sâmbătă codurile de caniculă, iar pentru sâmbătă seara şi diminică dimineaţa a emis o atenţionare meteo de instabilitatea atmosferică. Iată care sunt judeţele afectate!

        

Șase județe din zona de vest și sud-vest a țării se află sub cod portocaliu vineri, în timp ce avertizarea cod galben de caniculă a fost extinsă și pentru județe din sudul Moldovei și Muntenia, inclusiv municipiul București, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Vineri, 11 august, valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, iar în zonele joase de relief, pe arii extinse va fi caniculă și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 23…25 de grade.

În județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, unde este în vigoare și vineri o avertizare de Cod Portocaliu,  disconfortul termic va fi accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37...38 de grade și izolat 39 de grade.

În Maramureș, nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, în Muntenia și sudul Moldovei, disconfortul termic va crește, iar maximele termice se vor situa între 35 și 37 de grade. 

În după-amiaza zilei de sâmbătă (12 august), dar mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică (12 / 13 august) vremea va deveni instabilă în regiunile vestice, sud-vestice și în zonele montane aferente, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Pe de altă parte, în weekend-ul ce urmează, meteorologii prognozează o răcire accentuată a vremii în jumătatea de vest a țării, unde temperaturile vor scădea și cu 10 grade față de cele înregistrate în aceste zile, iar termometrele nu vor depăși pe timpul zilei 24 grade Celsius.

Canicula continuă şi sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare COD PORTOCALIU de caniculă şi disconfort termic pentru sâmbătă,12 august, orele 9-18.

COD PORTOCALIU

În cursul zilei de sâmbătă (12 august) valul de căldură va persista în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului, unde pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi.

În județele Mehedinți și Dolj disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38...39 de grade.

COD GALBEN

În Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, disconfortul termice se va menține ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.

Atenţionare meteo de furtuni pentru sâmbătă seara şi duminica dimineaţa

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis o altă avertizare meteorologică valabilă în intervalul 12 august, ora 18:00 – 13 august, ora 12:00, de instabilitate atmosferică accentuată şi cantități de apă însemnate

COD PORTOCALIU

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (12 august) instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În judeţele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 august) în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50...60 l/mp și izolat 80...90 l/mp.

COD GALBEN

În Maramureş, nordul Crișanei, vestul Transilvaniei și în sudul și estul Olteniei, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Notă: În după-amiaza zilei de duminică (13 august) și la începutul nopții de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei și local în Dobrogea și Moldova disconfortul termic va fi ridicat și se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?