Avertismentul specialiştilor: decesele din cauza gripei vor fi numeroase

 
Vaccin antigripal
Vaccin antigripal

Dacă acoperirea vaccinală rămâne redusă, decesele vor fi numeroase în timpul sezonului gripal, în special în cazul pacienţilor aflaţi la risc, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, precizând că, în acest sezon au fost confirmate opt cazuri de gripă.

 

 


“Dacă acoperirea vaccinală rămâne redusă, decesele vor fi numeroase în timpul sezonului gripal, mai ales la categoriile aflate la risc. Eficacitatea vaccinului este variabilă, previne 60-70% din infecţii la adulţii cu vârste între 18-64 de ani de ani, iar protecţia se instalează dupa 14 zile de la vaccinare”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

De asemenea, Rafila a mai precizat că cele mai potrivite luni pentru vaccinare sunt octombrie şi noiembrie. Medicii mai spun că vaccinarea antigripală este esenţială pentru pacienţii încadraţi în categoriile de risc.

"Pacienţii cu diabet zaharat au risc crescut de complicaţii datorate gripei, anual fiind înregistrate între 10.000–30.000 de decesele determinate de pneumonia asociată gripei. Rata de deces la diabetici creşte cu 5–15% în timpul epidemiilor de gripă“, a declarat medicul Victoria Aramă.

Specialiştii spun că este important ca pacienţii să se adreseze la medic, nu să se vindece singuri.

“Sezonul gripal a început în România. Gripa nu se tratează cu antibiotitice, ci cu antivirale numai la recomandarea medicului. Important este să se meargă la medic încă de la debutul bolii, acasă nu ne aşteaptă nimic bun, doar complicaţii”, a declarat managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel.

Conform datelor oficiale ale Institutului Naţional de Sănătate Publică, la nivel naţional, până la data de 18 noiembrie 2018, au fost confirmate opt cazuri de gripă, iar numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 90.982.

Numărul este cu 13.8% mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (79.895 cazuri) şi cu 8.7% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (83.680 cazuri).

În cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătăţii au fost vaccinate peste 850.000 de persoane din grupele aflate la risc.

“În sezonul gripal trecut, 2017-2018, au fost raportate 1750 cazuri de gripă, de 2.3 ori mai multe faţă de sezonul precedent. S-a detectat circulaţia virusurilor gripale tip A (AH1N1 – 22,3%) şi predominant tip B (66.4%), situaţie asemănătoare cu cea înregistrată la nivel european”, a declarat Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof.Dr. Matei Balş“, Daniela Piţigoi.

În România, în sezonul gripal 2017-2018, acoperirea vaccinală în populaţia generală a fost de 5,2%, iar la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani a fost de 16,3%.

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?