Persoanele care reușesc să se lase de fumat au un risc cu 70% mai mare de a face diabet de tip 2 față de acelea care nu au obișnuit să fumeze niciodată.
Noua descoperire a oamenilor de știință americani nu se dorește a deveni o scuză pentru cei care nu pot să renunțe la țigări, ci doar o avertizare, scrie clicksanate.ro. La cercetarea specialiștilor au participat 11.000 de persoane care fumau și care nu aveau diabet.
Timp de 17 ani, le-a fost monitorizat nivelul de glucoză și greutatea. Așa s-a observat că multe persoane s-au îngrășat după ce au renunțat la obiceiul de a fuma, mai ales în primii trei ani, ceea ce le-a crescut riscul de a face diabet. De aceea, specialiștii sfătuiesc pe aceia care vor să scape de fumat, să aibă foarte mare grijă la kilogramele în plus și la alimentație pentru a nu se îngrășa.
Acele persoane care au preferat să nu renunțe la țigări, au avut într-adevăr un risc mai mic de a se îmbolnăvi de diabet (doar cu 30% mai mare decât al celor care nu au fumat niciodată), dar mai multe șanse de a suferi de boli pulmonare sau de afecțiuni ale inimii.