''I-am lăsat câteva zile pentru că sunt necesare aceste zile, pentru că sunt activităţi care trebuie să fie gestionate, mâine-poimâine avem bugetul de trecut prin Parlamant'', a anunțat Grindeanu
''După această perioadă dânsul îşi va face evaluarea, eu am această evaluare a mea, ca prim-ministru, şi o să iau decizia pe care aţi anunţat-o (aceea de a-i cere demisia, n.r.)'', a adăugat premierul.
Florin Iordache şi Ministerul Justiţiei îşi asumă răspunderea pentru ce s-a întâmplat legat de scandalul privind OUG 13, a anunţat sâmbătă seara premierul Sorin Grindeanu, arătând că a existat o proastă comunicare.
Întrebat, luni dimineață, dacă ia în considerare să îşi dea demisia, Iordache a spus la rândul său că va avea o discuţie cu premierul Grindeanu.
”După ce va fi dezbătută şi cred eu respinsă moţiunea de cenzură voi avea o discuţie cu premierul Grindeanu şi, fără îndoială, în urma acestei discuţii voi anunţa decizia. În acelaşi timp, vreau să vă spun că mi-am asumat că legea, aşa cum am prezentat-o şi cum va fi şi astăzi supusă în dezbatere publică, dorea să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Aţi văzut că prin faptul că această lege nu există astăzi sunt foarte multe prevederi neconstituţionale. Eu am afirmat tot timpul că era necesară o ordonanţă care să pună în concordanţă deciziile de neconstituţionbalitate ale Curţii Constituţionale”, a afirmat Iordache.