MENIU

Traian Băsescu a jucat handbal cu Luminiţa Huţupan

Foto: RTV
Traian Băsescu a tras la poartă în amintirea vremurilor când juca handbal

A tras la poartă, în amintirea vremurilor când juca handbal. Preşedintele Traian Băsescu a asistat la meciul România - Belarus, partida retur din play-off-ul pentru calificarea la CM din 2009. Înaintea meciului, şeful statului a fost din nou în centrul atenţiei, când şi-a măsurat forţele cu o legendă a handbalului, Luminiţa Huţupan, recent retrasă din activitatea competiţională.

Traian Băsescu a venit la partida care a adus la final handbalistelor românce a 19-a participare la un Campionatul Mondial. Şeful statului chiar a intrat pe teren şi a tras la poartă.

''Trag numai dacă stau ziariştii în poartă'', a spus amuzat şeful statului.

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat sâmbătă la Campionatul Mondial din China din 2009, după ce a învins selecţionata Belarusului, scor 38-32, în manşa secundă a barajului. În tur, tricolorele s-au impus cu scorul de 32-31.

Şi premierul Emil Boc a ales tot sportul, însă de această dată a preferat fotbalul. Premierul a fost prezent la Târgu Jiu, acolo unde a asistat la finala Cupei României.

Mai multe articole despre:
handbal Traian Băsescu poartă Luminiţa Huţupan