"Nu cred că prezența trupelor în Europa influențează procesul președintelui de luare a deciziilor și nici nu îi va afecta în vreun fel obiectivul de a prelua Groenlanda", a explicat la o conferință de presă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Declarația survine după ce Danemarca, țară sub suveranitatea căreia se află teritoriul autonom al Groenlandei, a anunțat o suplimentare imediată a prezenței sale militare pe această insulă arctică, precum și desfășurarea în zonă a unor exerciții militare împreună cu parteneri europeni, printre care se numără Franța, Suedia, Norvegia și Germania.
Macron și liderii europeni își consolidează prezența militară prin mijloace terestre, aeriene și maritime în Groenlanda pe fondul tensiunilor cu SUA
Scopul acestor exerciții și desfășurări militare anunțat oficial nu este acela de a apăra Groenlanda în fața unei eventuale invazii americane, ci de a tempera preocupările Washingtonului cu privire la securitatea insulei și a regiunii arctice, după ce Trump a reproșat Danemarcei că ar neglija această securitate în fața a ceea ce el susține că ar fi amenințări din partea Rusiei și Chinei în acea regiune strategică, scrie Agerpres.
Trump mai susține că prezența militară americană stabilită pe această insulă bogată în resurse minerale încă din perioada Războiului Rece nu ar mai fi suficientă. Atât guvernul local din Groenlanda, cât și cel danez au declarat în mod repetat că insula nu este de vânzare, însă Trump nu a exclus preluarea ei prin forță.
Vicepreședintele american JD Vance și secretarul de stat american Marco Rubio i-au primit miercuri la Casa Albă pe ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, și pe omologul său groenlandez, Vivian Motzfeldt. La această întâlnire a fost convenită crearea unui grup de lucru despre care miniștrii Rasmussen și Motzfeldt au declarat că va avea ca scop să abordeze "dezacordurile" cu Washingtonul. Dar Casa Albă a prezentat o versiune diferită cu privire la acest scop, afirmând că în cadrul grupului de lucru "vor continua discuții tehnice privind cumpărarea Groenlandei" de către SUA.