”Este destul de gravă situația pentru că acolo există un filon de sare, alunecarea este pe aproximativ 150-200 de metri. Ieri s-a deplasat la fața locului Comisia de Evaluare. Urmează să se facă un studiu geotehnic, un studiu hidrologic, iar în baza lor să se întocmească un raport de expertiză final cu lucrările care trebuiesc făcute”, a declarat Virgiliu Nanu.

Președintele Consiliului Județean Prahova a subliniat că în zona respectivă au fost efectuate în mod repetat lucrări de reparații, însă nu a fost făcută și o lucrare de consolidare.

”Lucrarea este destul de gravă și, ca atare, trebuie solicitați bani de la Guvern, astfel încât să putem face aceste intervenții, că nu sunt intervenții simple și ieftine. Urmează (să avem estimare a costurilor - n.r.), dar asta după ce vom avea un raport de expertiză complet, pentru că, dacă discutăm de soluții temporare, discutăm de vreo 7 milioane de lei, dacă discutăm de soluții definitive, care sunt soluții complexe și ample, s-ar putea să coste zeci de milioane”, a mai spus oficialul.

Potrivit lui, în zonă se circulă pe un singur fir, toată banda de urcare Cornu-Câmpina fiind închisă până la finalizarea lucrărilor.