"O să mă gândesc, am destul timp", a spus Putin, răspunzând la întrebarea despre posibila sa participare la alegeri.
Primul ministru rus, Vladimir Putin, care a avut deja două mandate prezidențiale în 2000 și 2008, a sugerat la televiziunea rusă că s-ar putea prezenta la alegerile din 2012, transmite AFP.
"O să mă gândesc, am destul timp", a spus Putin, răspunzând la întrebarea despre posibila sa participare la alegeri.
"Deciziile privitoare la campania elctorală din 2012 vor fi luate în funcție de dezvoltarea situației economice și sociale (...) Suntem în 2009, iar cel mai mare pericol ar fi ca munca noastră să fie afectată de interesele viitoarei campanii elctorale", a declarat Putin. El mai mai spus că măsurile populiste, care ar ajuta la imaginea unui candidat, ar putea fi în defavoarea economiei și a cetățenilor.
În cursul unei întrevederi televizate din luna septembrie, Putin spusese că nu va concura cu Mdvedev în cursa pentru prezidențiale.
Putin nu a candidat în 2008 deoarece constituția rusă interzice trei mandate consecutive. El și-a organizat bine succesiune, Mdvedev fiind considerat de multe ori doar o păpușă de paie, o simplă figură de tranziție.