Ultimele Stiri· 3 min citire

Vlădescu, ministru de Finanțe în Guvernul Boc. Află mai multe despre biografia acestuia

Vlădescu, ministru de Finanțe în Guvernul Boc. Află mai multe despre biografia acestuia

Vlădescu, ministru de Finanțe în Guvernul Boc. Află mai multe despre biografia acestuia

Publicat18 dec. 2009, 10:36
Actualizat18 dec. 2009, 23:46

Fostul ministru liberal de Finanțe din Guvernul Tăriceanu a fost vineri la Palatul Victoria pentru o discuție cu premierul desemnat Emil Boc. Vlădescu a acceptat să revină la șefia ministerului. Dincolo de politică, viața lui Sebastian Vlădescu nu e lipsită de picanterii.

Vlădescu a acceptat funcția după o discuție de circa 30 de minute purtată, la sediul Guvernului, cu premierul desemnat. Inițial, pentru șefia Finanțelor fusese vehiculat Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Vlădescu are o lungă carieră în administrația centrală și a fost un abonat al consiliilor de administrație în diverse societăți deținute de stat. A fost secretar de stat la Ministerul Industriei și Comerțului (ianuarie - iunie 1997), a lucrat și la Eximbank, în Comisia Interministerială de Garanții pentru credite externe (februarie - august 1997). Până în aprilie 1998 a fost, pe rând, consilier la Ministerul Economiei și la cel al Finanțelor. Revine acolo în toamna anului 1999, după care, timp de un an, este numit secretar de stat. În anul 2000 este numit în paralel în funcțiile de președinte al Consiliului de Încredere al AVAB (Agenția de Valorificare a Activelor Bancare), președinte al Camerei Auditorilor din România, membru în Comisia Interministerială de Garanții pentru credite externe la Eximbank, membru în Comisia de privatizare a BCR și în Consiliul de Administrație al CEC, îndeplinind toate aceste funcții până în ianuarie 2001. Apoi este desemnat de PNL ca membru în Consiliul de Administrație al Petromservice SA (2002 - februarie 2003), Upetrom 1 Mai Ploiești (2002-2005) și Petrom SA (2005), precum și președinte al Consiliului de Supraveghere al BCR (aprilie - august 2005).

În august 2005 este numit ministru de Finanțe de premierul Călin Popescu Tăriceanu, cel cu care, potrivit presei, ar fi fost și partener de afaceri. În urma reorganizării ministerului, devine secretar de stat în noul Minister al Economiei și Finanțelor condus de Varujan Vosganian, cu care intră în conflict în același an pe tema oportunității majorării pensiilor. Renunță și la această funcție, imediat după încheierea privatizării la Daewoo Craiova.

Nașul care și-a cucerit fina. Pe fosta soție a lui Cristian Boureanu

Dincolo de activitatea sa de ministru, Sebastian Vlădescu are o viață privată ușor romanțată. A fost nașul de cununie al pedelistului Cristian Boureanu, în primul mariaj al acestuia, cu Irina Boureanu. Vlădescu a avut însă o idilă cu fina sa, care a divorțat de Boureanu. Fostul ministru de Finanțe s-a despărțit și el de soție și, potrivit ziarului Gândul, s-a căsătorit cu Irina Boureanu, pentru o scurtă perioadă de timp, și acest mariaj eșuând.

O altă picanterie legată de Vlădescu este cea legată de mașina pe care o conduce. Un Maseratti. Jurnaliștii de la Academia Cațavencu l-au surprins în vara acestui an cu un astfel de automobil de lux. Vlădescu a spus, însă, nu are o asemenea mașină. "Conduc rar și atunci aleg Fiat 500. Mai am un IMS și două motociclete, scrie și în declarația de avere, nu știu de unde au apărut alte zvonuri. Merg oricum destul de rar și mai mult prin București, mi se pare bun drumul". E mașina de la firmă, au explicat Cațavencii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri