Reversul acestei măsuri fost că cei care și-au păstrat postul au ajuns să lucreze mult mai mult. Așa se face că volumul orelor suplimentare a crescut cu 85%.
Sectorul privat a reacționat rapid în fața crizei, iar rezulatul s-a văzut cel mai bine în forța de muncă disponibilizată. Potrivit unei analize Paylogic, unul din patru angajați din sectorul privat și-a pierdut slujba.
"Firmele private au disponibilizat mai multă forță de muncă decât era nevoie, din cauza fricii provocate de criză. Ulterior, acestea au preferat, în loc să angajeze oameni noi, să crească orele suplimentare", a declarat directorul unei companii de resurse umane, Cristian Udrescu.
Pentru anul viitor, așteptările companiilor private sunt rezervate, vor face angajări și majorări de salarii, dar cu valori exprimate de o singură cifră. "Vorbim de procente cuprinse între 2 și 5%, în nici un caz mai mult", a adăugat Cristian Udrescu.
Dacă prin metode destul de dure mediul privat și-a rezolvat cât de cât problemele, se pare că în 2010 șocul cel mai puternic va lovi sectorul bugetar. "Este foarte clar că probabil până în martie anul viitor vom avea o puternică creștere a angajaților disponibilizați în sectorul public, undeva între 200.000 și 300.000 de angajați", a explicat acesta.
Potrivit ultimelor statistici oficiale, peste 100.000 de români au fost disponibilizați de la începutul anului.