Ultimele Stiri· 2 min citire

Un submarin nuclear francez începe căutarea cutiilor negre ale avionului prăbușit în Atlantic

Un submarin nuclear francez începe căutarea cutiilor negre ale avionului prăbușit în Atlantic

Un submarin nuclear francez începe căutarea cutiilor negre ale avionului prăbușit în Atlantic

Publicat10 iun. 2009, 12:44
Actualizat10 iun. 2009, 12:47
SursăNewsIn

Un submarin nuclear de atac francez începe miercuri căutarea cutiilor negre ale avionului A330 al Air France care s-a prăbușit la 1 iunie în Atlantic, în încercarea de a elucida cauzele catastrofei soldate cu 228 de morți.

De la localizarea zonei unde s-a prăbușit avionul, sâmbătă, la circa 1.150 de kilometri de coasta braziliană, 41 de cadavre au fost recuperate, precum și piese importante ale avionului, potrivit armatei braziliene.

Emeraude, unul dintre cele șase submarine nucleare de atac ale Franței, "își va începe patrula în cursul dimineții, cu o primă zonă de căutări de 20 de mile nautice pe 20, adică 36 de kilometri pe 36, pe care trebuie să o acopere într-o zi". Submarinul are la bord 72 de persoane, a explicat căpitanul vasului Christophe Prazuck.

"Va fi nevoie de mult noroc, pentru că nu dispunem de poziția exactă a locului prăbușirii, dar merită să încercăm", avertizase încă de vineri Statul Major al armatei franceze.

Trimiterea unei asemenea mașini de război ultrasofisticate, care dispune de sonare foarte sensibile, este o premieră pentru Franța. Submarinul se adaugă unui dispozitiv excepțional desfășurat de Franța (400 de oameni în total), Brazilia și Statele Unite, pentru a găsi victimele și epava avionului.

La sfârșitul săptămânii, două remorchere americane dotate de asemenea cu sonare se vor alătura căutării cutiilor negre ale avionului. Pentagonul a anunțat că a trimis și două instrumente acustice care pot detecta semnalele emise de cutiile negre de o adâncime de până la 6.100 de metri. Obiectivul este de a repera "ping-ul" emis, teoretic, de cutiile negre timp de o lună după accident.

Dacă dispozitivele, care conțin înregistrările discuțiilor din cabina piloților și parametrii de zbor, sunt găsite, cei trei roboți submarini de pe vasul francez Pourquoi Pas, care va ajunge joi în zonă, vor fi desfășurați pentru a le recupera. Roboții pot coborî până la 6.000 de metri și dispun de un braț articulat pentru a putea prinde cutiile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri