Ultimele Stiri· 3 min citire

Un site american ne propune să aflăm când și de ce vom muri - CALCULEAZĂ-ȚI ZIUA MORȚII

Un site american ne propune să aflăm când și de ce vom muri - CALCULEAZĂ-ȚI ZIUA MORȚII

Un site american ne propune să aflăm când și de ce vom muri - CALCULEAZĂ-ȚI ZIUA MORȚII

Publicat28 aug. 2009, 09:55
Actualizat28 aug. 2009, 16:09
SursăNewsIn

Cercetătorii americani și-au propus un proiect ambițios, acela de a afla ziua în care fiecare dintre noi va muri și de ce, printr-un studiu comparat al riscurilor de deces în SUA și Europa, pornind de la o maximă de-a lui Emil Cioran, "omul își acceptă moartea, nu și ora morții".

Să afli ziua și cauza propriei morți este o fantezie care poate deveni realitate, și-au propus cei de la Carnegie Mellon, care folosesc datele publice din SUA și Europa, pentru a compara riscurile de mortalitate în funcție de factori ca sex, vârstă, cauze de deces și zonă geografică.

Profesorii și studenții au realizat site-ul DeathRiskRankings.com, unde fiecare utilizator își poate calcula probabilitatea de a muri, comparând date ale zonei sale geografice cu cele ale altor țări. "Cei mai mulți dintre americani nu cunosc foarte bine propriile riscuri de mortalitate, cu atât mai puțin clasamentul riscurilor specifice", explică profesorul David Gerard, unul dintre creatorii site-ului. Site-ul calculează riscul de deces al vizitatorului pentru anul viitor sau chiar pentru o perioadă de până la 30 de ani și clasifică diferitele cauze ale morții în funcție de probabilitatea lor.

Profesorul Paul Fischbeck spune că DeathRiskRankings.com poate oferi, de pildă, o comparație între o femeie de 54 de ani din Pennsylvania și una din Marea Britanie. "S-a dovedit că riscul de a muri de cancer de sân în cazul femeii  din Marea Britanie este cu 33% mai ridicat", notează Fischbeck. "În ceea ce privește cancerul pulmonar sau la gât, rezultatele sunt aproape inversate, femeia din Pennsylvania având un risc cu 29% mai ridicat".

Indiferent de cauza medicală, riscul de a muri crește odată cu vârsta. O americancă de 20 de ani are o șansă la 2000 de a muri în cursul anului, la 40 de ani riscul fiind de trei ori mai mare, apoi de 16 ori mai mare la 60 de ani și de 100 de ori mai mare la 80 de ani. "La 80 de ani, o americancă are încă 95% de șanse să trăiască până la aniversarea de 81 de ani", spune Gerard.

Conform acestuia, riscul de a muri în timpul anului este foarte diferit în funcție de sub-grupul studiat. Pentru fiecare etapă a vieții, riscul este mult mai ridicat în cazul bărbaților decât în cazul femeilor. Pentru bărbații de 20 de ani, riscul este de 2,5 - 3 ori mai mare, accidentele, crimele și sinuciderile însumând 80% dintre riscurile de deces. Totuși, la 40 și 50 de ani, riscul de a muri de cancer este mai mare la femei decât la bărbați. Pe de altă parte, riscul de muri din cauza cancerului de sân sau prostată este mai ridicat în Europa occidentală decât în Statele Unite, dar este invers în cazul cancerului pulmonar.

"Credem că acest instrument permite fiecăruia să își evalueze propriile riscuri de a muri și să le compare cu cei din SUA ori Europa", subliniază profesorul Fischbeck.

Relatarea se încheie magistral, cu o trimitere la una dintre maximele filosofului Emil Cioran: "omul își acceptă moartea, dar nu și ora morții. Să mori nu contează, mai puțin când trebuie să murim".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri