Un șef la 6 angajați. În total, 20 de persoane coordonează prevenirea consumului de droguri din Romania. Procentul de șefi încalcă însă prevederile legale. Aceasta e una din concluziile Corpului de Control al ministrului de Interne.
Verificările au scos la iveală și o altă ciudățenie la Agenția Națională Antidrog.
Până acum 3 luni, cand ministerul de Interne s-a reorganizat, Agenția Antidrog era subordonată secretarului de stat care răspundea de Ordine Publică. La rândul ei, și Agenția era condusă tot de un secretar de stat. Organigrama cuprindea, numai în aparatul central, 127 de posturi, dintre care 20 erau de conducere. O mare familie, dacă ținem cont că 40 dintre angajați erau... înrudiți: soți, frați, surori, verișori, chiar și nepoți, care se luptau cu drogurile.
Cei 20 de șefi primeau, în total, 150.000 de lei-bani de salariu. Mai erau și veteranii din sistem: 11 la număr, care, deși pensionari, au fost reangajați. Oameni cu experiență, cu varste între 54 si 62 de ani, și care, prin cumul, câștigau câte 27.000 de lei fiecare.
În teritoriu, Agenția Antidrog are peste 240 de angajați, iar statul cheltuie lunar 650.000 de lei pentru salariile lor.
Reorganizarea a mutat însă insituția în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române. Acum, Agenția are 5 șefi, ale căror salarii însumează 30.000 de lei. De cinci ori mai puțin decât ale foștilor.