Alexandru Goia, un tânăr traducător român de 23 de ani, a fost ales dintre alți 2.000 de concurenți de către reprezentanții Comisiei Europene drept câștigător al concursului privind promovarea unui stil de viață sănătos, propunând o piesă de teatru în acest sens, anunță MAE.
Tematica concursului organizat de ONG-ul Generation Europe în numele Comisiei Europene a fost menținerea sănătății tinerilor, inițiativa precedând lansarea unei campanii europene de promovare a modului de viață sănătos în rândul tinerilor cetățeni ai Uniunii.
Din cele aproximativ 2000 de lucrări primite, Comisia Europeană a reținut și premiat eseul prezentat de Alexandru Goia. În proiectul său, tânărul traducător a propus ca mesajul UE să fie comunicat tinerilor prin intermediul unei piese de teatru. Câștigătorul concursului a fost anunțat oficial în cadrul Conferinței "Be healthy, be yourself", organizată de Comisia Europeană la Bruxelles, în perioada 9-10 iulie 2009.
Alexandru Goia și-a prezentat proiectul în fața comisarului pentru sănătate, Androulla Vassiliou, și a altor oficialități care au participat la conferință și a primit câteva propuneri cu privire la punerea în practică a ideii sale.
"Aș dori să prezint în cadrul unui festival de teatru pentru liceeni o serie de schițe reunite sub titlul Pentru sănătatea voastră! Pentru eterna revenire a norocului!. Aceste schițe vor reprezenta o alegorie în care personajele vor fi Sănătatea, cu un costum în toate culorile curcubelului, și amicii săi fideli Optimismul, Credința în Dumnezeu, Demnitatea, Bucuria, Curajul, Ecologia, Sportul, Nutriția Naturală sau Moderația. Personajele negative ale piesei vor fi Alcoolul, Tabacul, Drogurile, Obezitatea, SIDA, Stresul, Egoismul, Sedentarismul, Lipsa de responsabilitate, Enervarea sau Invidia", se arată în proiectul lui Goia.