Ultimele Stiri· 2 min citire

Un proiect-pilot similar programului Casa Verde va demara într-o lună

Un proiect-pilot similar programului Casa Verde va demara într-o lună

Un proiect-pilot similar programului Casa Verde va demara într-o lună

Publicat18 feb. 2009, 15:47
Actualizat19 feb. 2009, 02:53
SursăNewsIn

Ministerul Mediului va realiza într-o lună un proiect-pilot care va prelua obiectivele din programul Casa Verde, al cărui ghid de finanțare a fost abrogat, iar școlile, spitalele și căminele vor fi favorizate, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului.

"Ghidul a fost abrogat, pentru că avea un număr mare de inechități și un grad mare de subiectivitate. În maximum o lună programul Casa Verde va fi înlocuit cu un program-pilot, ce îi va prelua obiectivele și scopul și în care vor fi prevăzute foarte clar modalitățile de selecție a instalatorilor și beneficiarii", a precizat pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al ministerului, Dragoș Năcuță.

Printre beneficiari se vor număra și asociațiile de locatari, potrivit lui Năcuță, care a adăugat că acestea vor fi privilegiate față de casele individuale.

"Dacă proiectul-pilot va avea succes, vom putea extinde acest program", a mai spus reprezentantul ministerului Mediului, care nu a dat detalii despre suma prevăzută pentru acesta.

După adoptarea în comisii a bugetului pentru Ministerul Mediului, ministrul de resort Nicolae Nemirschi, declarase că bugetul pentru Casa Verde va fi ceva mai mic, iar o parte din bani va merge către programul de împăduriri și crearea de perdele forestiere, în scopul prevenirii deșertificării.

Pe 15 ianuarie, programul Casa Verde a fost amânat pe termen nedeterminat, după ce bugetul fondului de mediu nu fusese aprobat, iar Ministerul Mediului identificase patru probleme în Ghidul de finanțare.

Tot atunci, ministrul Nicolae Nemirschi precizase că va prezenta aceste probleme, iar Guvernul va alege între revizuirea ghidului solicitantului, reducerea parțială a finanțării pentru acest program, continuarea lui în forma propusă de fostul ministru al Mediului - Attila Korodi - și anularea întregului program de înlocuire sau completare a sistemului clasic de încălzire cu sisteme care folosesc energie alternativă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri