A fost mort cinci luni. Mort fiind, și-a plătit asigurările de sănătate, a rămas fără permis de conducere și a plecat în străinătate, în vacanță. Vorbim despre un ieșean care era înregistrat în evidențele Casei județene de Asigurări de Sănătate ca decedat încă din luna mai. Abia în septembrie eroarea a fost corectată, cu un simplu click. Și omul a înviat, brusc.
În mai, ieșeanul Iulian Mihalache a mers la medicul de familie, pentru că avea nevoie de o adeverință. Așa a aflat că ar fi... decedat. I-a demonstrat medicului că este cât se poate de viu și a crezut că a rezolvat problema. În urmă cu câteva zile, a mers din nou la cabinet și, surpriză!, era tot mort. Așa a ajuns la casa Județeană de asigurări de Sănătate.
"La CAS, după a cincea persoană, cred că responsabilul cu partea informatică a lucrurilor mi-a zis că într-adevăr figurez ca persoană decedată și cu un simplu click m-a transformat în persoană vie", povestește Iulian Mihalache, mortul viu.
Odată înviat, ieșeanul a vrut să afle cum a ajuns în situația de a fi declarat mort. De la CJAS a fost trimis la Evidența Populației.
"Am avut curiozitatea, și am pierdut în același timp o zi, am mers la starea civilă și la evidența populației. Mi-au confirmat că sunt viu", mai spune Iulian Mihalache.
Pentru o persoană decedată, Iulian Mihalache a fost foarte activ în perioada mai - septembrie. Și-a plătit dările către stat - inclusiv asigurările de sănătate - atât ca angajat, cât și ca patron. A rămas pentru o lună fără carnet de șofer și apoi a plecat în în străinătate, motiv pentru care a încheiat o asigurare de viață.