Markus Meckel, membru al comisiei pentru politică externă din Bundestag, critică România pentru că nu dorește să semneze Acordul de frontieră cu R. Moldova, dar în același timp amendează atitudinea Chișinăului și arată lipsurile democratice ale țării, referindu-se inclusiv la legea dublei cetățenii.
Markus Meckel, care a fost în 1990 ultimul ministru de externe al RDG contribuind la tratatul ce a dus la reunificarea Germaniei, a fost săptămana trecută în Republica Moldova, într-o vizită de lucru pe parcursul căreia a vizitat și Tiraspolul.
Într-un interviu acordat unui grup restrâns de jurnaliști, deputatul german a vorbit despre nevoia de democratizare, de reformă și de europenizare a Republicii Moldova, inclusiv în perspectiva reglementării transnistrene, despre nevoia bunelor relații cu vecinii și nu în ultimul rând despre necesitatea de a nu elimina din viața politică propriii cetățeni cu multiplă cetățenie și de a nu respinge mâna oferită în ajutor de Europa prin Convenția de mic trafic la frontiera cu România și Parteneriatul Estic.
"Critic România pentru faptul că nu dorește să încheie acest tratat de frontieră și critic Republica Moldova pentru că nu înțeleg de ce dorește cu orice preț să aibă acest acord. Pentru că nu este nevoie de acest acord. Și nu văd de ce ar trebui să faci din semnarea acestui acord o condiție pentru semnarea Conveției de mic trafic la frontieră, ceea ce tergiversează semnarea ultimei – lucru care este în detimentul populației acestei țări. Și nu înțeleg de ce Republica Moldova își pricinuește sieși aceste pagube. Spuneam că se pot implementa mai multe proiecte în zonă cu finanțare europeană și nu înțeleg de ce Republica Moldova refuză practic aceste proiecte și acest sprijin", și-a rezumat punctul de vedere parlamentarul german.
Pe de altă parte, Markus Meckel a indicat și un alt motiv pentru care Republica Moldova ar trebui să fie interesată de o cooperare cu România - cel al securității energetice. "Republica Moldova este foarte dependentă de resursele energetice ale Federației Ruse și nu înțeleg de ce autoritățile moldovene nu încearcă să se implice, împreună cu autoritățile din România, și să se conecteze la proiectul Nabucco care ar putea deveni unul central pentru Republica Moldova, oferindu-i mai multă independență energetică", a spus Meckel.