Tudor Luchian, profesor la Facultatea de Fizică din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, este cunoscut la nivel mondial pentru cercetările sale în domeniul biofizicii moleculare. A studiat și a lucrat în străinătate, însă în 2001 s-a întors în țară, convins că se poate face cercetare de bună calitate și în România. Recent a obținut premiul "Gheorghe Benga", una din cele mai renumite distincții în domeniul medicinii, pentru rezultatele sale știintifice legate de o nouă generație de antibiotice.
"Evenimentele de la sfârșitul anilor '80 au fost începutul unui nou mod de a face cercetare în țări unde acest domeniu începuse să se contureze. Însă în România, oportunitățile pentru cercetători au apărut mult mai târziu", a explicat Tudor Luchian într-un interviu acordat Science Careers, revistă anexă a celebrei Science Magazine, dedicată carierelor din domeniul cercetării științifice.
"Prima mea experiență în afara României a avut loc în 1992, după ce am absolvit Facultatea de Fizică din Iași. Atunci am fost invitat să studiez biofizica sub supravegherea lui Zsolt Tokaji la Centrul de Cercetare din Szeged, Ungaria", a declarat cercetătorul.
Doi ani mai târziu, Tudor Luchian s-a mutat în Austria, unde a lucrat la teza de doctorat sub coordonarea lui Wolfgang Schreibmayer. Acolo a învățat cum se fac cercetări de mare acuratețe în biofizica moleculară și electrofiziologie. În 1997, s-a întors în țară unde a sperat să-și continue cercetările. "Însă în România, la acea dată, posibilitatea de a obține fonduri pentru cercetări era foarte mică. Am avut de ales între a-mi continua munca acasă, fără resurse, sau să părăsesc iar țara", a precizat profesorul.
În 1998 profesorul a acceptat să lucreze la Universitatea Queensland din Australia. Acolo a ajutat la dezvoltarea și implementarea tehnicilor de electrofiziologie pentru asistență fiziologică și caracterizarea farmacologică a medicamentelor menite să atenueze durerea cronică. "În 1999 m-am întors iar în țară, însă lucrurile nu se schimbaseră suficient pentru a putea pune în practică planurile mele. Voiam să deschid un laborator de cercetare și să devin mentor pentru tinerii studenți de acasă. Situația economică a țării rămânea nesigură, iar cercetătorii tineri și necunoscuți nu prezentau prea multă încredere. Încă odată, șansa de a obține fonduri pentru laboratorul la care visam erau aproape nule", a mărturisit Tudor Luchian.
Asftel, în 2001, a plecat să muncească la Universitatea din Texas unde a studiat biofizica. Doi ani mai târziu s-a întors acasă, pentru a treia oară. "De data aceasta acumulasem mai multă experiență, aveam o anumită determinare învățată de la americani, astfel că m-am decis să rămân acasă, să muncesc din greu și să sper că lucrurile vor merge înspre bine", a adăugat Tudor Luchian.
Aceasta a mai spus că de când România a intrat în Uniunea Europeană, laboratoarele de cercetare din țară au șanse să se dezvolte." Astăzi, cu idei bune și tineri entuziasmați, laboratorul meu se poate dezvolta, vom putea face cercetări în biofizica moleculară cu ajutorul aparatelor performante", a menționat profesorul.
"Lucrul de care sunt cel mai mândru este faptul că acum pot să le ofer tinerilor mei colaboratori posibilitatea de a începe o carieră în cercetare la ei acasă, în România. Autoritățile vor decide dacă investițiile în acești tineri cercetători vor continua sau vor fi nevoiți să-și continue planurile de viitor în alte țări."