Un autocar înmatriculat în Germania, cu 37 de persoane la bord, s-a răsturnat, marți dimineață, pe DN 7, în localitatea arădeană Milova. 16 persoane au fost rănite în urma accidentului.
Din primele cercetări rezultă că autocarul s-a răsturnat după ce a fost acroșat de un autotren care s-a angajat în urma unei depășiri neregulamentare, a declarat Laurențiu Dicu de la Centrul Infotrafic.
În autocar se aflau 37 de pasageri, toți cetățeni români, care se întorceau din Germania și urmau să ajungă la Sibiu. Mai multe echipaje de la SMURD s-au deplasat la locul accidentului.
Treisprezece pasageri au ajuns la spital în urma accidentului, însă medicii au spus că toți au răni ușoare, fiind în afara oricărui pericol. "Cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale au suferit răni superficiale, provocate mai ales de cioburile de sticlă rezultate din geamurile sparte ale autocarului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, Sorina Ambruș.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Traficul rutier pe DN 7, în zona localității Milova, s-a desfășurat cu greutate, pe un singur sens de mers, o parte din autocar fiind pe partea carosabilă.