Răpire ca-n filme în Brașov. Un american a trimis în România trei persoane ca să-i răpească fiul de la mama româncă și să îl ducă în Statele Unite. Cei trei l-au urmărit pe băiatul de opt ani timp de trei zile, iar marți l-au luat din curtea școlii, în timpul unei pauze.
Cei trei americani au intrat în școală, s-au dus până în clasă și i-au cerut învățătorului să-i arate cine este copilul pe care îl căutau. L-au găsit, i-au dat câteva dulciuri și au plecat cu el din școală.
"Practic, organizatoric, școlii nu avem ce să îi reproșăm. Grija profesorului de servici este să nu apară probleme între elevi, nicidecum nu poți să te gândești că un adult ar putea să intre într-o școală și să răpească un copil", a precizat Carmen Tănăsescu, inspector școlar general Brașov.
Primarul din localitate spune că polițiștii comunitari patrulează în jurul școlilor, însă nu poate fi în permanență câte un om al legii lângă fiecare școală. Așa se face că nimeni nu i-a văzut pe americani când urcau cu forța copilul în mașină.
Răpitorii au lăsat mașina la firma de închirieri, după care au luat un taxi și au încercat să iasă din țară spre Bulgaria. Între timp, mama băiatului a fost alertată de conducerea școlii din Brașov că fiul ei a fost răpit, a fost anunțată poliția, iar cei trei au fost dați în consemn la frontieră.
400 de polițiști au început să răscolească toată țara pentru a-l găsi pe copil. Acesta a fost văzut de polițiștii de frontieră marți noapte în taxi, la vama Giurgiu.
Copilul a fost înapoiat mamei, iar cei trei cetățeni americani sunt audiați în aceste momente de polițiști și vor fi cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Americanii nu pot fi însă judecați pe teritoriul țării noastre.
"Am luat măsura de obligare de a nu părăsi țara. 30 de zile, învinuiții nu au voie să părăsească teritoriul țării cu excepția cazului în care vor contesta măsura și instanța va decide altceva", a declarat Claudiu Sandu, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.