Ultimul moț cioplitor în piatră trăiește în satul Bărești din Apuseni

Când lasă toporul să se mai odihnească, bătrânul moț se recomandă simplu: "Tomuș Nicolae, din satul Bărești. Cioplitor de piatră, prelucrător de șindrile".

Moțul a învățat meserie de la tatăl său, care la rândul său a învățat de la părinți. Nu mai știe a câta generație de cioplitor în piatră este, dar știe că a rămas ultimul. Bătrânul cu privire blândă și cu mâini aspre primește cu drag în bătătură orice curios dornic să afle tainele cioplitului.

Mânuiește cu măiestrie toporul. Iar noi ne uităm uimiți cum lama ascuțită se învârte primejdios în aer, apoi alunecă ușor pe piatră. Ne spunem că n-ar fi rău să ne încercăm priceperea într-ale cioplitului. Ne-am convins că îți trebuie nu doar voință, dar și un dram de talent, așa că ne lăsăm păgubași și ne îndreptăm pașii spre cariera improvizată din spatele casei moțului, ca să alegem pietre pentru lespezi.

În timp ce toporul se ceartă cu pietrele verzi, numite în popor marmură neagră, moțul ne povestește cu drag de meseria lui.

Pietrele verzi din spatele casei îți spun și povestea de dragoste a moțului. Pierdut în amintiri, bătrânul ne vorbește despre moața lui dragă, Sava Tomuș. Iar femeia, să nu se lase mai prejos, își pune șorțul ca să încingă niște plăcinte cu brânză dulce. Nu le rumenește însă pe sobă, ci chiar pe lespezile făcute de soțul ei. Ca și cioplitorul în piatră, tanti Sava învață orice fată cum se fac tradiționalele plăcinte. Punem și noi mâna pe sucitor. Nu cu mare succes, spre distracția gazdei.

Soții Tomuș păstrează cu strășnicie și mândrie tradițiile moților. Dar spun că le adaptează și vremurilor noastre.