Bărbatul care a ucis zece persoane în Alabama și s-a sinucis după ce a pornit într-o adevărată vânătoare de oameni, a lăsat în urma sa o listă cu cei despre care credea că i-au făcut rău. Se pare că bărbatul s-a chinuit să-și păstreze locul de muncă și credea că anumiți angajatori și colegi de muncă i-au greșit.
Lista găsită în casa lui Michael McLendon conținea nume ale unor persoane care lucrau la o fabrică unde criminalul muncise și de unde fusese forțat să-și dea demisia în urmă cu mai mulți ani. Respectiva fabrică a fost și locul unde s-a terminat turul criminal al atacatorului.
De asemenea, pe listă de mai găsea o fabrică de cârnați, de unde criminalul își dăduse demisia, cu puțin timp în urmă, fără nicio explicație. O altă fabrică la care mama atacatorului lucrase și unde aceasta fusese suspendată a fost inclusă pe listă.
Paginile rupte dintr-un caiet cu spirală conțineau numele unui coleg care îl raportase conducerii pentru că nu purta protecții pentru urechi, un alt coleg care îl pusese să curețe un tocător de carne și un șef care nu era mulțumit de felul în care el tăia carnea.
Pe listă mai apăreau și numele a nouă avocați. Deși nu se știe sigur, se pare că atacatorul dorea să dea în judecată câteva rude care refuzau să-i returneze o Biblie.
McLendon a început seria de crime în propria sa casă, pe care a incendiat-o, și a terminat când și-a luat propria viață la fabrica Reliable Metals, unde a lucrat până în 2003. Se crede că atacatorul ar fi dorit să continue seria de crime, dacă nu ar fi fost prins la fabrica de metale.
În numai o oră, McLendon, de 28 de ani, a dat foc propriei case, a ucis cinci dintre rudele sale (mama, bunica, un unchi și doi veri) și alți cinci trecători și s-a sinucis. El a plecat înarmat cu patru arme.
Printre victime se numără soția și copilul de numai 18 luni al unui ofițer de poliție care a fost trimis pe urmele lui McLendon. Acesta nu știa la momentul respectiv că unul dintre copiii săi și soția sunt victime ale atacului. Fiica de numai patru luni a ofițerului a scăpat cu viață, dar a fost rănită în timpul atacului.