Ultimele Stiri· 2 min citire

Twitter face concurență YouTube cu două platforme video

Twitter face concurență YouTube cu două platforme video

Twitter face concurență YouTube cu două platforme video

Publicat23 mai 2009, 11:21
Actualizat23 mai 2009, 11:24
SursăNewsIn

Twitter a preluat modelul YouTube prin lansarea a două platforme video online, TwitVid și Twiddeo, care dau posibilitatea utilizatorilor să posteze fișiere video proprii, informează presa britanică.

Pentru a putea publica pe cele două platforme, doritorii se pot conecta folosind contul de utilizator de pe Twitter și au posibilitatea de a folosi fișiere video de pe calculator, telefonul mobil sau chiar imagini în direct de pe webcam.

Cu toate că, momentan, Twitter nu poate rivaliza cu YouTube în acest domeniu, mai multe companii au hotărât să se folosească de noua oportunitate pentru a-și promova imaginea. Un exemplu în acest sens este revista Playboy, care a folosit deja TwitVid pentru a posta un clip despre fotografii revistei în care sunt prezentate modelele începătoare.

Platforma gratuită de micro-blogging Twitter și-a dublat numărul de utilizatori în martie și a devenit, astfel, cea de-a treia rețea de socializare online din lume, după Facebook si MySpace, potrivit unui studiu realizat de compania de analize web Compete.

Rețeaua de socializare Twitter a fost lansată în 2006, iar în prezent aproximativ 14 milioane de utilizatori își țin aici jurnalul zilnic. În martie 2009, utilizatorii și-au vizitat profilul de 99 de milioane de ori pentru a citi postări tastate de pe telefoane mobile și computere.

Principalul concurent al platformelor de la Twitter, YouTube, a fost creat în februarie 2005 de trei foști angajați ai companiei PayPal, cu sloganul "Broadcast Yourself". Platforma folosește tehnologia video Adobe Flash pentru a oferi o mare varietate de produse media, precum filme, videoclipuri, emisiuni TV, scurtmetraje originale și înregistrări făcute de amatori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri