Cel care a făcut americanii să roşească de indignare şi din pudoare încât
publicarea sa a fost interzisă 30 de ani în SUA şi ridică sprâncene până în
ziua de azi a avut parte de elogii binemeritate şi a reuşit, chiar şi
postmortem, să înveselească atmosfera şi să inspire poante nu tocmai dintre
cele mai cuviincioase.
Glumele cele mai deocheate le-a produs chiar excelenta traducătoare în limba română a volumelor lui Henry Miller, Antoaneta Ralian. "Cum se face că o doamnă respectabilă şi bine-crescută ca dvs. s-a apucat să traducă asemenea năzdrăvănii?", i s-a adresat scurt şi direct moderatorul evenimentului, Cristian Teodorescu. Mărturisirea cu sare şi piper a venit instantaneu şi deloc neintimidată. "Trebuie să-i mulţumesc lui Henry Miller care, de acolo unde este, a ţinut să facă o plăcere unei octogenare. Nu credeam că îi plac doamnele în vârstă, deşi ştiam eu că este mai pervers. Şi, iată, a perseverat, pentru că i-am tradus mai multe cărţi, de fiecare dată cu aceeaşi voluptate".
Plăcerea de a încălca un tabu, devorarea pasajelor "obscene", pe lângă care restul i se părea "umplutură", aşa descrie Antoaneta Ralian experienţa Miller. "Literatura sa nu este una a unui pornograf, ci a unui prozator care a ţinut să nu îi rămână străin nimic din ceea ce era omenesc".
Solistul Tudor Chirilă, care a citit la lansare pasaje-şoc din "Tropicul Capricornului", a mărturisit că romanul l-a pus pe gânduri şi l-a făcut să se simtă "un mare ipocrit".
Eugen Istodor a avertizat că Henry Miller te face să te simţi "violat" pentru că îţi pui întrebări "ontologice" când îl citeşti: este mai bine să duci o viaţă sigură, dar repetitivă, sau una dezlânată, de aventurier, dar
cu permanenta nesiguranţă a zilei de mâine? Antoaneta Ralian l-a contrazis, totuşi, mărturisind că, ea nu s-a simţit "deloc violată" de Henry Miller, deşi având în vedere câte cărţi i-am tradus, "trebuia să mă simt violată de mai multe ori".
Săptămână viitoare, pe cititorii Cotidianul îi aşteaptă o nouă întâlnire literară care ameninţă să sfideze regulile, tot la Art Jazz Club, sugerată de romanul lui Sebastian Faulks, "Engleby" care pune (şi mai şi răspunde) o întrebare simplă: cum ar trebui să fie un suspect de crimă pentru a fi plăcut de cititori?
