Mijlocașul Eugen Trică a declarat, miercuri, că s-a înțeles cu Adrian Mititelu și a semnat un contract valabil un sezon cu Universitatea Craiova, cu opțiune de prelungire pe încă unul, și e convins că va reuși să câștige un trofeu în această perioadă.
"Sunt din nou jucătorul Craiovei, am o datorie morală față de echipă și oraș. Am câștigat multe trofee cât am fost plecat, iar într-un an sau doi cât voi rămâne aici vreau să mai câștig cel puțin un trofeu. Universitatea rămâne echipa mea de suflet. Totuși, atunci când am plecat, am făcut un favor clubului pentru că a câștigat un milion de euro de pe urma mea", a spus Trică, după ce a ieșit din sediul clubului oltean, acolo unde și-a negociat contractul cu Adrian Mititelu.
Fotbalistul în vârstă de 33 de ani se așteaptă să fie primit bine de fanii olteni și și-a manifestat dorința de a fi antrenat din nou de Victor Pițurcă, mai ales că fostul selecționer negociază cu gruparea din Bănie. "Nu am nimic de împărțit cu suporterii, eu țin la această echipă. Oricum am văzut mesajele lor de pe internet și cred că mă vor primi cu brațele deschise. Îmi pare rău că nu mi-am prins socrul, pe Ilie Balaci, încă la club, însă m-aș bucura să lucrez din nou cu Victor Pițrucă, cred că toată Oltenia îl așteaptă la echipă", a mai spus Trică, adăugând că își dorește să poarte numărul 33 pe tricou.
Eugen Trică s-a transferat la Universitatea Craiova din postura de jucător liber de contract după ce în urmă cu o zi și-a reziliat înțelegerea cu CFR Cluj, formație la care revenise în urmă cu numai două luni. Originar din Craiova, mijlocașul a evoluat pentru formația din Bănie între 1994 și 1999, după care s-a transferat la Steaua.