Tribunalul Hunedoara a plătit Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" din București costul expertizei bio-criminalistice solicitată în dosarul tâlhăriei de la Deva în care este judecat Serghei Gorbunov, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit judecătorului Mihaela Timișan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, expertiza în cazul Gorbunov a costat 3.100 de lei. Până acum, magistrații Judecătoriei Deva au amânat judecarea cauzei deoarece nu era achitată expertiza respectivă. INML București a solicitat plata expertizei încă de la sfârșitul lunii aprilie. Următorul termen în acest proces este în data de 31 august.
Probele biologice analizate au fost luate de pe o haină găsită la locul tâlhăriei și care se presupune că ar aparține basarabeanului. Gorbunov este acuzat că l-ar fi jefuit pe patronul unei case de schimb valutar din Deva. Potrivit rechizitoriului, Gorbunov este acuzat că, în data de 8 aprilie 2003, împreună cu un complice, l-a jefuit pe omul de afaceri Sorin Dumitreasă, cei doi așteptându-l pe patronul casei de schimb valutar în scara blocului în care acesta locuia. Din rechizitoriu rezultă că Gorbunov l-a lovit pe Dumitreasă în cap cu un levier, după care i-a luat borseta în care se aflau aproape 70.000 de lei și a fugit.
Dumitreasă a ripostat, luptându-se cu jefuitorii. Pe Gorbunov l-ar fi aruncat prin geamul de la ușa de intrare în bloc, dar acesta a reușit să scape. Patronul casei de schimb valutar a fugit după el și a reușit să îl ajungă din urmă într-o parcare din apropierea blocului, dar, din pricina loviturilor primite în cap, nu a mai reușit să-l imobilizeze.
Polițiștii au reușit să îl identifice pe Gorbunov pe baza unor probe ADN, potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara. Abia în iunie 2008, la cinci ani după comiterea tâlhăriei, Serghei Gorbunov a fost trimis în judecată, la Judecătoria Deva. Între timp, fusese eliberat condiționat pentru trei luni din Penitenciarul de la Craiova, pentru a se opera de glaucom.
La începutul lunii februarie, Sorin Dumitreasă a declarat că agresorii ar fi acționat la pont și că este posibil ca jaful să fi fost comandat, iar cetățeanul moldovean să fi fost un simplu executant.
Cetățeanul moldovean Serghei Gorbunov mai este suspectat că ar fi unul dintre autorii dublului asasinat comis la sfârșitul lunii ianuarie la o casă de schimb valutar din Brașov. Două persoane au fost împușcate și o alta rănită, pe 29 ianuarie, în fața unei case de schimb valutar din Brașov. Serghei Gorbunov, considerat suspect în acest caz, a fost reținut de polițiști, pe 31 ianuarie, împreună cu un alt bărbat - Adrian Marius Berceanu - cu care se afla la un supermarket din Brașov. Berceanu a fost lăsat, însă, să plece de anchetatori, deoarece nu au găsit indicii care să dovedească faptul că ar fi luat parte la atac.