Ultimele Stiri· 2 min citire

Tribunalul Argeș a admis cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cornel Penescu

Tribunalul Argeș a admis cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cornel Penescu

Tribunalul Argeș a admis cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cornel Penescu

Publicat1 iun. 2009, 14:00
Actualizat2 iun. 2009, 00:08
SursăNewsIn

Tribunalul Argeș a admis, luni, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar depusă de finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, după ce Curtea de Apel Pitești a decis, vineri, 29 mai, ca acesta să rămână în arest, dar să i se restituie cauțiunea de 200.000 de lei.

Decizia magistraților Tribunalului a fost atacată cu recurs, care urmează să se judece la Curtea de Apel Pitești.

Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, a fost dus, luni, la DNA Pitești, unde i s-au adus la cunoștință noile acuzații referitoare la constituirea unui grup infracțional organizat. Înainte de a intra în sediul DNA, Penescu a spus că nu este nimic adevărat și că nu avea cum să dea mită pentru favorizarea echipei din moment ce FC Argeș se află pe locul 10 în clasament.

Vineri, 29 mai, în sala de judecată, procurorul DIICOT a spus că Penescu nu poate fi pus în libertate deoarece este acuzat și de constituirea unui grup infracțional organizat: "Nu poate fi pus în libertate deoarece Cornel Penescu este încadrat la art.7 din Legea 39/2003, care spune că inițierea unui grup infracțional organizat sau sprijinirea sub orice formă a unui grup este o infracțiune foarte gravă și se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 20 de ani".

Curtea de Apel Pitești a respins, luni, recursul la decizia de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar a directorului hypermarketului PIC, Liviu Făcăleață, astfel încât acesta rămâne în arest. Tot luni, Tribunalul Argeș a judecat o cerere de eliberare pe cauțiune depusă tot pentru Liviu Făcăleață.

Magistrații au stabilit o cauțiune de 20.000 lei, mai mult cu 5.000 lei față de cauțiunea anterioară pe care familia lui Făcăleață nu a reușit să o depună săptămîna trecută drept garanție judiciară. Cauțiunea trebuie depusă până marți, 2 iunie, când se va judeca cererea pe fond.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri