Ludovic Orban a vorbit despre 3 autostrăzi care ar urma să fie construite în Moldova.
Județele Moldovei vor fi beneficiare ale investițiilor Guvernului în următorii 10 ani, a declarat, duminică, președintele PNL, prim-ministrul Ludovic Orban, aflat într-o vizită electorală în județul Neamț.
El a subliniat că "marea" problemă a Moldovei este aceea că "a fost ocolită" de investiții mari.
"O companie care să investească într-o localitate are nevoie de lucruri simple: acces la apă, canalizare, gaz, curent electric și căi de transport. Tocmai aceste lucruri trebuie realizate pentru Moldova, pentru a putea asigura conectarea Moldovei cu toată infrastructura de transport europeană, iar pentru fiecare localitate să asigurăm aceste minime elemente de civilizație: apă, canal, gaz, curent, asfalt și să putem să atragem investiții. Moldova va fi net beneficiara investițiilor Guvernului pe care îl conduc, în următorii 10 ani", a susținut Orban.
Președintele PNL a adăugat că în regiune vor fi construite trei autostrăzi, dintre care două vor străbate județul Neamț.
"Moldova nu are astăzi nicio autostradă. Moldova va avea, sper eu, la finalul celor 10 ani sau chiar în 8 ani, trei autostrăzi: autostrada de pe coridorul 9 Paneuropean București - Siret, Autostrada Unirii Târgu Mureș - Tîrgu Neamț - Iași - Ungheni și Autostrada Bacău - Brașov. Acestea nu sunt povești, ci obiective de investiții pentru care la ora actuală avem garanția finanțării de 75% și vom găsi bani pentru a asigura finanțarea integrală a acestora. Județul Neamț va fi străbătut de două autostrăzi: cea de pe axa nord - sud, dar și Autostrada Unirii. Sunt obiective de investiții fundamentale care vor garanta toate oportunitățile de dezvoltare de aici și vor garanta că investițiile vor trece Carpații", a afirmat el.
Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, candidatul liberalilor la funcția de președinte al Consiliului Județean, a susținut că alegerile din 27 septembrie vor consfinți "sfârșitul erei PSD".
"Aceste alegeri sunt cele în care județul Neamț își va alege drumul schimbării. Pe 27 consfințim sfârșitul erei PSD, a unui baron care conduce acest județ, Ionel Arsene, cel care nu a făcut altceva decât să condamne județul la subdezvoltare. Noi ne dorim bunăstare pentru fiecare comunitate, fiecare gospodărie și respect, pe care îl avem pentru dumneavoastră", a declarat Cozmanciuc.