Touroperatorii români care promovează pachete turistice în zona Bran vor să anuleze această destinație din cauza retrocedării castelului, a declarat miercuri vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Mircea Vladu.
Potrivit acestuia, de când s-a luat decizia retrocedării castelului Arhiducelui Dominic de Habsburg, programul de vizitare a castelului s-a redus la două zile pe săptămână, respectiv luni și marți, iar în restul săptămânii programul a fost micșorat la patru ore miercurea și vinerea.
De asemenea, reprezentanții agențiilor de turism se plâng că mobilierul și obiectele din castelul Bran se mută succesiv în clădirea Vămii Bran, iar " în castel rămân doar pereții dezgoliți".
Conducerea ANAT a precizat că va lansa un semnal de alarmă pentru ca retrtocedarea acestui castel să fie oprită.
De asemenea, un grup de inițiativă format din ghizi din turism a precizat că împreună cu asociația vor începe acțiuni de protest și vor recurge chiar la o inițiativă legislativă pentru stoparea procesului de retrocedare.
"Grupul nostru de inițiativă are informații conform cărora Dominic de Habsburg a angajat o firmă americană care se va ocupa de administrarea castelului. Aceasta are depuse la Primăria Bran documente conform cărora viitoarea administrație intenționează să deschidă mai multe localuri și baruri în incinta castelului" a declarat reprezenatntul grupului de inițiativă al ghizilor, Mircea Radea.
Piesele de patrimoniu din castelul Bran care aparțin statului român vor fi mutate în secția Vama Medievală, Muzeul Bran, a anunțat, săptămâna trecută, ministrul Culturii, Theodor Paleologu.
"Pe de altă parte, familia de Habsburg a rămas deschisă pentru o eventuală cumpărare a castelului de către statul român. Deocamdată, castelul poate fi vizitat de către public", a precizat Paleologu.
Contactat de NewsIn, directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion, a precizat că a început deja mutarea pieselor mici și că se lucrează la amenajarea depozitelor, urmând ca, până la data de 18 mai, să se finalizeze transportul tuturor colecțiilor din castelul Bran.
"Toate obiectele de patrimoniu din colecția Muzeului Bran aparțin domeniului public al statului român. În Vama Medievală va fi amenajat un nou fond expozițional, care va conține piesele mari și va fi prezentat în șapte-opt săli, restul, în special piesele mici, urmând a fi distribuite în depozite", a mai precizat directorul instituției.
Muzeul Bran are în prezent trei secții: castelul Bran, Vama Medievală și secția etnografică, expusă în aer liber.
Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. Fortificația atrage turiști străini mai ales datorită faptului că este asociat cu Dracula - faimă ce i se trage de la romanul omonim al lui Bram Stoker.
În mai 2006, castelul Bran i-a fost retrocedat arhiducelui Dominic Habsburg-Lothringen.