Senatorul PNL Cristian Țopescu a declarat luni că, la inițiativa sa, va avea loc crosul "Burta jos!", destinat în primul rând parlamentarilor supraponderali.
Țopescu a explicat că și parlamentarii "cu un gabarit depășit și care vor să slăbească" trebuie să fie un exemplu pentru combaterea sedentarismului, mai ales că această problemă începe să fie resimțită și în România. În acest scop, a anunțat fostul comentator sportiv, parlamentarii vor participa duminică, începând cu ora 11.00, la un cros care se va numi "Bruta jos!" și care va avea drept punct de plecare, dar și de sosire, Piața Constituției.
"Se vor alerga aproximativ doi kilometri, în jurul Parlamentului, dacă între timp nu intervine Salvarea. Dacă e cald va fi mai greu, dacă plouă va fi mai ușor. Oricum, a alerga înseamnă a fi cât mai sănătos. Am convingerea că în felul acesta vom pleda pentru un stil de viață cât mai sănătos", a argumentat liberalul.
Țopescu a mai precizat că, în primul rând la linia de start vor fi copii ai diferitelor școli din Capitală, în rândul doi vor fi personalități din viața publică - "n-aș vrea să spun nume pentru că vor fi surprize plăcute pentru toată lumea", iar în rândul trei parlamentarii - "încântați să-și arate abdomenele televiziunilor care vor da atunci aceste evenimente".
"Poate că la toamnă vom mai face un cros, nu știu dacă îl vom denumi "Burta Jos!" sau îl vom denumi altfel, important este, însă, să ne mișcăm pentru că stăm prea mult în scaune la ședințele lungi ale Parlamentului", a mai afirmat Țopescu, adăugând că, până acum, a reușit să-și convingă colegii de la PNL să participe. "Vin toți grașii, mai trebuie să îi conving și pe ceilalți", a afirmat el.