Thassos
Natura este foarte frumoasa in Thassos, o combinatie perfecta de munte si mare, cu coaste line dar si cu pante spectaculoase, cu paduri salbatice de pini pe coasta de est si cu livezi de maslini pe cea vestica, cu cariere de marmura (cea mai alba marmura este cea din Thassos ar fi zis Herodot) si plaje foarte frumoase cu nisip alb si apa verde ca in vederile de reclama. Ca sa ajungi in Thassos traversezi cu ferryboat-ul din Keramoti, si pescarusii urmaresc vaporul si iau painea sau biscuitii din mana celor de pe punte.
In jurul insulei este o sosea de circa 120 de km care trece prin toate localitatile de pe malul marii, mai sunt alte sate in munti la care ajungi pe drumuri prin vai, ca niste raze din aceasta sosea de centura. Facand turul insulei vizitezi cele mai frumoase plaje si cele mai interesante obiective: Aliki, Skala Potamia, Manastirea Arhanghelului Mihail.
Skala Rachoni este o localitate foarte mica pe malul marii Egee, chiar vis-a-vis de orasul Kavala care se vede alb in zare, si este formata dintr-un un port mic de pescari, o bisericuta in constructie, o piateta cu leandri, circa 40 de case (poate chiar mai putin), cateva hoteluri - si inca vreo 15 case de vacanta dintre care unele aveau si cate o taverna . Total rustic si pitoresc. Maslini, maslini, livezi batrane...toate irigate.
Splendida privelistea de la amfiteatrul antic din Limenas.