Accesul cu torțe pe stadioane a fost principala doleanță a suporterilor la întâlnirea pe care au avut-o, marți, cu reprezentanții Jandarmeriei, care au explicat, însă, că acest accept poate fi dat doar de cluburi.
"Suntem de acord cu amenda pentru aprinderea torțelor, dar nu și să fim interziși pe stadioane. Cei care pătrund cu torțe să își dea CNP-ul înainte, iar cel care face probleme să fie sancționat", a spus unul dintre fanii prezenți la întâlnire.
La întâlnirea cu Jandarmeria, reprezentată de generalul maior Olimpiodor Antonescu și colonelul Eugen Meran, au participat susținători ai cluburilor Dinamo, Steaua, Rapid, Universitatea Craiova, Oțelul, Poli Iași, FC Vaslui, FC Brașov, Farul Constanța și FC Argeș.
De asemenea, fanii consideră că Legea 4, privind prevenirea și combaterea violenței în sport, prevede interzicerea pe stadioane pe durate prea mari în raport cu faptele comise, același lucru fiind reproșat și în legătură cu amenzile. Totodată, suporterii susțin că uneori în galerii spiritele sunt încinse chiar de reprezentanți ai Jandarmeriei care se infiltrează printre suporteri.