Ultimele Stiri· 1 min citire

SUA vor oferi la Copenhaga o reducere a emisiilor cu 42% între 2005 și 2030

SUA vor oferi la Copenhaga o reducere a emisiilor cu 42% între 2005 și 2030

SUA vor oferi la Copenhaga o reducere a emisiilor cu 42% între 2005 și 2030

Publicat26 nov. 2009, 07:55
Actualizat27 nov. 2009, 00:44

Președintele american Barack Obama va oferi la conferința asupra climei de la Copenhaga o reducere de 17% a emisiilor de gaze cu efect de seră în SUA până în 2020, de 30% până în 2025 și de 42% până în 2030, în raport cu nivelul din 2005, a anunțat Casa Albă.

Președinția americană nu a precizat raportul față de 1990, anul de referință ales de majoritatea țărilor ce participă la negocierile ONU asupra climatului.

Obama a decis să meargă la conferința internațională pentru a da un impuls negocierilor asupra climatului, a declarat principalul său consilier pe probleme climatice, Mike Froman.

Președintele american va fi prezent în capitala daneză pe 9 decembrie, în cadrul conferinței care se va desfășura între 7 și 18 decembrie, a precizat Casa Albă.

Și China a anunțat joi prima sa țintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Beijingul a declarat că vrea să reducă "intensitatea carbonului" cu 40-45% până în 2020, în comparație cu anul 2005.

Intensitatea carbonului, unitatea de măsură preferată de China,  reprezintă cantitatea de dioxid de carbon produsă pe fiecare unitate din PIB.

BBC spune însă ca asta nu înseamnă că nivelul dioxidului de carbon o să scadă. Economia țării este în creștere și se bazează în principal pe cărbune. BBC mai spune că vor trece câțiva zeci de ani până când China o să reducă dioxidul de carbon și va rămâne în continuare cel mai mare poluator de pe planetă.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri